Umilința care m-a trezit la realitate

Astăzi vorbim despre cum un meci între două echipe de tradiție, Unirea Alba Iulia și Universitatea Cluj, a arătat diferența mare între două proiecte ce au același scop, revenirea în fotbalul mare. 

În anul Centenarului s-a scris una dintre cele mai negre pagini din istoria Unirii Alba Iulia, înfrângerea drastică în partida de pe teren propriu cu studenții clujeni, scor 0-7. Foarte probabil uniriștii nu au mai suferit o înfrângere de asemenea proporții niciodată în istorie, indiferent de eșalonul din care au făcut parte. Astfel, „meciul anului” transformându-se într-o rușine care va fi cu greu uitată.

Am fost pe stadion și am simțit din plin această umilință. Eram conștient de diferența de valoare dintre cele două echipe, însă asta nu explică un asemenea rezultat. Mă așteptam să pierdem decent, la două, maxim trei goluri diferență. Chiar dacă are jucători precum Goga, Abrudan sau Giurgiu, U Cluj nu e totuși o echipă de top a Ligii ca să poți digera o astfel de umilință. În plus, Unirea Alba Iulia nu reprezintă vreo comună, ci un oraș important, iar asta te obligă, JUCĂTORULE, să intri în teren și să dai totul pentru acest blazon.

Până acum doar Ghimbav și Iernut au mai pierdut în fața Universității de o asemenea manieră, ori dacă ajungi să te compari cu aceste echipe, atunci mai bine stai acasă și renunță la fotbal.

Nu am înțeles cum unii dintre jucători pierdeau lupta pentru balon după ce aveau 3 metri avans față de adversar. Chiar atât de modești să fie acești băieți din punct de vedere fizic? Chiar nu poți ține ritmul la 20 de ani cu Giurgiu sau Goga, jucători ce se apropie de retragere? Știam că la nivelul eșalonului terț, profesionalismul lipsește cu desăvârșire, dar nu credeam că o echipă cu oarecare pretenți poate sta atât de rău cu pregătirea fizică. În plus, nu am văzut la jucătorii Unirii dăruire, determinare, răutate pozitivă… nu am văzut intrări hotărâte, exceptând poate la doi, trei jucători. Unii dintre ei au fost atât de lipsiți de vlagă, încât nu știu dacă a fost vorba lipsă de motivație, teamă sau respect pentru adversar. Acum vin și întreb, dacă într-un meci cu liderul seriei nu dai totul, atunci când o faci?

Pe lângă faptul că am suferit cea mai drastică înfrângere din istoria clubului, această partidă m-a făcut să mă trezesc la realitate. Tot pe acest site scriam nu de mult că Unirea este pe drumul cel bun, că va construi sănătos, trăind în același timp cu speranța că odată scăpați de U Cluj, echipă care va promova la finalul sezonului în liga secundă, va veni rândul echipei din capitala spirituala a României Mari să se lupte pentru accederea în liga secundă. După ce am văzut în partida de sâmbătă, cred că acest lucru este aproape imposibil de realizat în sezonul următor. Cu lotul actual, cu jucători de asemenea nivel, nu ai șanse nici măcar într-o cursă cu echipe ca: Recea, Ighiu sau Galda (fără să jignesc aceste echipe). Putem să ne consolăm și să zicem că a fost un accident nefericit, mai ales că echipa trecea printr-o perioadă excelentă, asta după ce bifase 7 partide în care nu cunoscuse gustul înfrângerii, însă acest eșec va rămâne oricum ca o cicatrice adâncă în sufletul suporterului din Cetatea Marii Uniri.

O parte din vina acestui rezultat catastrofal apasă și pe umerii băncii tehnice. Tânărul antrenor al Unirii a suprins prin unsprezecele trimis în teren. A lăsat pe bancă doi dintre oamenii de bază din acest retur de campionat, Lasconi și De Marco, preferând să joace din start cu 5 juniori. Mai mult, l-a mutat pe Ionuț Grozav în linia de mijloc, jucător care a evoluat în majoritatea partidelor ca fundaș central, în lipsa acestuia rezultând o linie defensivă dezastruoasă. A fost practic o dublă greșeală a lui Bicheși, Grozav simțindu-se la mijlocul terenului precum peștele pe uscat, fiind depășit în majoritatea duelurilor cu adversarii săi.

Aș vrea să scriu câteva cuvinte și despre suporteri și autoritățile locale. Dacă e să mă refer la primii, îmi e teamă că partidele următoare se vor disputa cu o asistență extrem de scăzută. Din păcate microbistul de rând din Alba Iulia este tot mai puțin atras de echipa locală. Chiar dacă la partida cu șepcile roșii au luat loc în tribune aproximativ 2000 de spectatori, consider că numărul putea fi mult mai mare, mai ales că s-a jucat într-o zi de sâmbătă. Veți spune că e o cifră mulțumitoare pentru Liga a 3-a, însă atunci când iubești o echipă, când vrei să o ajuți, te duci la stadion. Acum, dezamăgiți pe bună dreptate de deznodământul jocului de sâmbătă, mă tem că un procent considerabil vor spune pas, iar pe porțile stadionului nu vor mai intra la partidele următoare mai mult de 200-300 de persoane.Sper să mă înșel, iar afluența să fie mult mai mare.

În privința autorităților locale, nu am informații exacte, dar am îndoieli că dau vreo mână de ajutor echipei, iar lui Gicu Grozav, oricâți bani ar câștiga rupându-și picioarele prin străinătate, îi va fi greu să susțină echipa pe linia de plutire de unul singur. Sper ca în viitor factorii de decizie din oraș să își îndrepte privirea și către echipa fanion a județului, pentru că din ce observ, bani pentru volei, baschet și alte sporturi se găsesc.

În încheiere aș face apel către suporterii albaiulieni și mai ales către cei tineri, să nu părăsească echipa și să ia drumul stadionului pentru că baieții au nevoie de susținere mai mult ca oricând.

HAI UNIREA DRAGĂ !!!

de Alex Perta

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *