UD Reșița: Titlul pierdut în fața celor de la Venus București

Dacă în episodul anterior vorbeam despre cum Reșița a câștigat primul și singurul titlu din istorie, în acest articol vom prezenta cum a devenit Reșița vicecampioană națională, iar mai apoi timp de un deceniu s-a zbătut prin ligile inferioare.

În sezonul 1931/1932, UDR Reșița a fost aproape să obțină al 2-lea titlu consecutiv. Beneficiind de aceiaşi jucători de clasă: Damacek, Ploeşteanu, Lakatos, Sepi III, Kilianovits, Czakó, Győri, Moise sau Keller, UDR a câştigat mai întâi campionatul districtual, devansând cu un singur punct echipa R.G.M. Timişoara, de la care a şi suferit unica înfrângere. Aceasta s-a întâmplat însă abia în ultima etapă, la 22 mai 1932, când reşiţenii îşi asiguraseră deja calificarea mai departe. Timişorenii au câştigat la Reşiţa cu 3-0, prin golurile lui Löwenfeld. Între altele, Reșița o învinsese din nou pe Chinezul cu 4-2. În clasament, UDR, cu 24 de puncte şi golaveraj de 37-17, era urmat de echipele timişorene R.G.M.T., I.L.S.A., Banatul, Chinezul, C.A.T., Rapid şi Kadima. După victoria din campionatul districtual trebuia obţinut şi titlul de campioană a Ligii de vest. Finala de ligă s-a disputat la Timişoara, UDR învingând Gloria CFR Arad cu 5-2 (2-1). Această victorie le-a asigurat biletele pentru turneul final al campionatului național, acolo unde se mai calificaseră: Venus București (Liga de Sud), Crișana Oradea (Liga de Nord), Maccabi Cernăuți (Liga de Est) și Mureșul Târgu Mureș (Liga de Centru). Colectivul de conducere al clubului era alcătuit din Alexandru Ghenea – președinte, Ion Bălănescu și Ion Boceanu – secretari, I. Gruber – șeful secției de fotbal.

Au jucat direct în semifinalele competiției, acolo unde au dat peste Mureşul Târgu Mureş, câştigând cu 8-2, victoria calificându-i în finala competiției. Finala s-a jucat la Bucureşti, unde Reşiţa a fost învinsă cu 3-0 (Motoroi ’11, Colea Vâlcov ’61 și Volodea Vâlcov ’76) de Venusul fraţilor Vâlcov. Pentru trupa din Valea Domanului au jucat în acel  meci: Damacek – Czakó, Győri – Bundi, Sepi III, Kilianovitz – Fodor, Ploeşteanu, Lakatos, Moise, Keller.

În campionatul următor mulţi jucători au plecat, astfel că evoluţiile echipei au fost mai modeste. În 1932-1933 U.D.R. a terminat doar pe locul 3 în campionatul districtual, cu 18 puncte şi golaveraj de 52-14, având totuși cel mai fructuos atac al seriei. În sezonul următor, după înfrângerea cu 5-1 (3-1) în faţa C.A.T., reşiţenii au ratat câştigarea campionatului districtual Liga de Vest. În sezonul 1933/1934 reșițenii au ajuns până în sferturile Cupei României, acolo unde au foste eliminați de Unirea Tricolor București.

Declinul a continuat în campionatele următoare. Reșița coboară din sfera elitelor și ajunge în anul competițional 1934-1935 să activeze în Divizia B, unde ocupă un modest loc 6, iar în 1936 avea să retrogradeze în Divizia C. UD Reșița nu stă decât un an în Divizia C, pentru că în 1937 revine în eșalonul secund iar după o ascensiune spectaculoasă în sezonul 1937-1938, echipa Reșiței interbelice promovează din nou pe prima scenă a fotbalului românesc în 1938. În același an, echipa de juniori a clubului reușește să câștige primul titlu național, după un 6-1 aplicat în finală Acvilei Iași.

În continuare formația UDR-ului se menține la nivelul echipelor fruntașe ale țării, ocupând locul 4 în 1938/1939 și 1939/1940 și locul 6 în sezonul 1940/1941. În 1943 s-a calificat în sferturile Cupei României în urma neprezentării Gloriei Arad, fiind învinsă cu 2-1 la Bucureşti de Sportul Studenţesc.

UD REȘIȚA în 1942

După cel de-al Doilea Război Mondial echipa își păstrează locul câștigat în Divizia A, dar activează sub numele Oțelul Reșița.

La 22 iunie 1947, portarul Konrad a evoluat în jocul naţionalei României disputat pe stadionul Giuleşti din Bucureşti împotriva Iugoslaviei pentru Campionatul balcanic (1-3), fiind înlocuit cu Valentin Stănescu.

În sezonul 1947/1948 al Cupei României, Reșița ajunge pentru a 3-a oară în istorie în sferturi, fiind eliminată de data aceasta de Politehnica Iași. În 1948, echipa retrogradează în eșalonul secund și fuzionează cu Locomotiva Reșița, echipa fiind redenumită în Metalochimic Reșița. Tot în 1948 echipa adoptă culorile roșu-negru, schimbând vechile roșu-alb.

În ediţia 1948-1949 a seriei a II-a a Diviziei B, echipa Metalochimic Reşiţa s-a clasat pe locul secund. Cum prima clasată, cu 36 puncte, a fost Dinamo B Bucureşti, fără drept de promovare, reşiţenii au revenit astfel în prima divizie. În toamna anului 1949 nu s-a jucat, trecându-se la sistemul sovietic de campionat, primăvară-toamnă. A avut loc atunci numai o Cupă de toamnă, cu participarea echipelor din categoriile A şi B. În seria I a acesteia, Metalochimie Reşiţa a terminat pe locul 2 cu 11 puncte în 10 meciuri, cu 6 mai puţin decât C.F.R. Timişoara.

În 1950, formația își schimbă din nou numele, de data aceasta în Metalul, schimbarea nefiind de bun augur deoarece reșițenii au retrogradat în același an în B, iar un an mai târziu în C. În 1950, reşiţenii au încheiat pe penultimul loc, cu 18 puncte, retrogradând din nou. În 1951 vor fi eliminaţi şi din 16-le Cupei României de către Ştiinţa Timişoara. Ajungând în acel timp chiar în Divizia C, în 1952 Metalul a câştigat barajul pentru promovarea în B: 1-1 şi 5-0 cu Progresul Timişoara.

Surse/foto: Mircea RusnacIstoria Banatului / Liga C România 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *