Politehnica Iași în Finala Cupei FRF

Astăzi vom vorbi despre una din cele mai importante momente din istoria Politehnicii Iași, finala Cupei FRF, pierdută împotriva celebrei Craiova Maxima.

Iată că istoria se repetă și ieșenii, după ce retrogradează, nu stau decât un sezon la matineu. Poli termină stagiunea 1972/1973 pe primul loc al Seriei I din Divizia B și promovează împreună cu Politehnica Timișoara. Antrenorii care au fost artizanii promovării sunt Constantin Laurențiu și Ion Marica.

Urmează trei sezoane consecutive în care Politehnica Iași prezintă constanță și termină pe locul 13. În toate cele trei sezoane, ieșenii au fost eliminați în Cupa României încă din faza șaisprezecimilor.

În sezonul 1976/1977, alb-albaștrii trec peste complexul locului 13 și termină pe locul 8, trebuie să menționăm totuși că diferența dintre locul 8 și locul 13 era de doar un punct.

Un an mai târziu, trupa de sub Copou avea să traiască din nou periculos. Antrenorul studenților era Leonida Antohi. Echipa trmină pe locul 15, primul de deasupra liniei retrogradării, golaverajul mai bun, fiind cel care a salvat echipa ieșeană, trimițând fariștii la matineu. În ciuda sezonului slab de campionat, Poli izbutește să ajungă până în semifinalele Cupei României, eliminând echipe ca: Gaz Metan Mediaș, Steaua sau FC Brăila. Semifinala s-a jucat la București împotriva Craiovei Maxima, echipă care avea să câștige cu 2-0, ca mai apoi să își adjudece și trofeul, într-o finală cu Olimpia Satu Mare.

Politehnica Iași termină stagiunea 1978/1979 pe locul 12, iar în Cupa României este eliminată în optimi de Dinamo, după loviturile de departajare. Totuși, Iașiul reușește să ajungă într-o finală. În ediția aceea de campionat, Federația Română de Fotbal a organizat prima ediție (și ultima) a Cupei FRF, câștigătoarea urmând să reprezinte România în Cupa Balcanică. Finala s-a disputat la Brăila, pe 27 mai 1979, în prezenţa a 15.000 de spectatori, între Universitatea Craiova şi Politehnica Iaşi, scor final fiind de 4-1. Echipe de start au fost următoarele: Universitatea Craiova: Boldici, Negrilă, Ștefănescu, Bumbescu, Țicleanu, Purima, Beldeanu, Donose, Crișan, Cămătaru și Cîrțu; Politehnica Iași: Naste, Romilă III, Sofian, Mureșanu, Mihalcea, Romilă II, Simionaș, Florean, Ionescu, Costea și Cernescu. De menționat că în faza a II-a a competiției, Craiova administrase Stelei, un neverosimil 10-0.

Ediția 1979/1980 este una bună pentru Poli Iași. Echipa izbutește să încheie sezonul în prima jumătate a clasamentului, pe locul 8. Mihai Costea, golgheterul echipei a terminat pe poziția a 3-a a clasamentului golgheterilor, cu 17 reușite, la egalitate cu Rodion Cămătaru, dar în urma lui Septimiu Câmpeanu (24 reușite) și Marcel Răducanu (23 reușite).

După sezoane bune în prima ligă, sezonul 1980/1981 este marcat de o nouă retrogradare. Echipa termină pe locul 16 și cade în Divizia B alături de FC Baia Mare și FCM Galați.

După un nou sezon de „B” urmează cea de-a cincea promovare în primul eşalon, sub conducerea antrenorului Gheorghe Constantin, secondat de Kurt Gross. Lotul de jucători utilizat a fost: Bucu, Anton, Ciocîrlan, Kereszi, M. Radu, Cioacă, Nemţeanu, Simionaş, Florean, Paveliuc, Pachiţean, Romilă II, Negri, Gheorghiu, Burdujan, Oprea, C. Ionescu, Agachi, Cojocaru, I. Naste, I. Munteanu.

În sezonul 1982/1983, ieșenii termină pe locul 10, iar atacantul Iulius Nemțeanu termină pe locul 2 în clasamentul golgheterilor (19 reușite), la egalitate cu Sorin Cârțu, la un singur gol diferență de locul 1, ocupat de atacantul celor de la FC Bihor, Petre Grosu.

Un an mai târziu, studenții prezintă o creștere de formă și reușesc să se claseze la finalul sezonului pe locul 8. Același loc 8 care mereu a fost prevestitor de retrogradare în sezonul viitor. Astfel, semnul rău își păstrează semnificația și în sezonul 1984/1985, după o stagiune slabă făcută de studenți, echipa termină în postura de lanternă roșie a campionatului.

Din păcate, ieșenii nu mai repetă scenariul cu care suporterii se învățaseră, ca imediat după retrogradare, echipa să revină pe prima scenă a fotbalului din România.

În sezonul 1985/1986 Poli termină pe poziția secundă a Seriei I, la 13 puncte în spatele Oțelului Galați. Tot pe locul 2 termină și sezonul următor, de data aceasta doar 3 puncte despart de Politehnica de locul 1 al seriei, ocupat de CSM Suceava.  Istoria se repetă ca un blestem pentru ieșeni, care încheie sezonul 1987/1988 pe locul 2, de data această în spatele celor de la Farul Constanța.

Sezonul 1988/1989 Poli Iași termină pe poziția a 8-a a Seriei I, reușind totuși să fie cea mai ofensivă formație din campionat, cu 63 de goluri marcate, cu unul mai mult ca liderul seriei, Petrolul Ploiești.

Sfârșitul sistemului comunist din România aduce cu sine și o creștere de formă a formației din Copou. Dacă în sezonul 1989/1990 Poli termină pe 4, un an mai târziu, alb-albaștrii izbutesc să prind ultimul loc de pe podium, având totuși cu 9 puncte mai puțin ca Oțelul, echipa care și-a adjudecat Seria I.

În sezonul 1991/1992, Divizia B se reformează și Iașiul ajunge în Seria a III-a, acolo unde face un sezon mediocru și termină pe locul 8.

Stagiunea 1992/1993 aduce noi schimbări în Divizia B, care trece de la 3 la 2 serii. Politehnica Iași este repartizată în Seria I, unde nu izbutește performanțe prea mari, terminând pe locul 12, la doar 5 puncte peste prima retrogradată, Olt Scornicești.

După ani de zile în care Iașiul nu a avut resursele necesare pentru a promova în Divizia A, iată că vine și sezonul 1993/1994. Ieșenii au reușit să facă un sezon bun și să termine pe locul 2, la 18 puncte în spatele liderului autoritar, FC Argeș. Acesta avea să fie sezonul în care ieșenii au pregătit terenul pentru promovarea ce avea să vină peste un sezon, promovare despre care vom vorbi în episodul următor.

Surse/foto: www.adevarul.ro / www.curierul-iasi.ro / www.romaniansoccer.ro / Muzeul Suporterilor Iasi www.facebook.com/politehnica1945/

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *