Poli Iași aprinde nocturna

Astăzi vorbim despre sezonul 2006/2007 al Iașiului, sezonul în care echipa antrenată de Ionuț Popa a ajuns din nou în sferturile Cupei și s-a inaugurat nocturna de pe Emil Alexandrescu. 

Politehnica Iași a început sezonul 2006/2007 sub zodia problemelor financiare, tot mai acutizate. Astfel că în perioada de mercato din vară, la echipă au fost aduși doar 4 jucători noi, cu mult mai puțin față de restul echipelor. Pe lângă scandalurile provocate de  întârzierile cu plata salariilor la club, mai izbucnise și un război al declarațiilor între Gheorghe Nichita și prefectul Iașiului, Radu Prisăcaru, referitor la legalitatea finanțării echipei din banii publici. Toate acestea coroborate făceau ca Poli Iași să înceapă campionatul stând pe un butoi cu pulbere.

În ciuda tuturor problemelor din jurul clubului, Ionuț Popa a reușit să mențina echipa în Top 6 după primele 12 etape, ba mai mult, echipa fiind neînvinsă în 8 meciuri consecutive (7 în Liga 1 și 1 în Cupa României). Dintre rezultatele bune din seria respectivă, putem enumera cele 3 egaluri cât 3 victorii, ținând cont de valoarea adversarului, 1-1 cu Steaua și 0-0 cu Rapid și Politehnica Timișoara.

A urmat apoi o serie negativă care a trimis echipa în cea de-a doua jumătate a clasamentului, ieșenii reușind performanța negativă de a lua doar un punct din 7 meciuri. Ionuț Popa a redresat totuși corabia alb-albastră, obținând alături de jucători poziționarea pe locul 13 la sfârșitul stagiunii.

În Cupă, Iașiul reeditează performanța din stagiunea precedentă, reușind un nou parcurs până în sferturi. Studenții de la Cluj au fost primii adversari, într-un duel disputat la Sf. Gheorghe. Poli Iași avea să câștige cu 2-1 împotriva divizionarei secunde, calificându-se mai departe.

În optimi, trupa din Copou a dat peste Farul, echipă ce nu traversa o formă prea grozavă. Astfel că după un meci disputat la Galați și câștigat de ieșeni cu 1-0, echipa moldavă avea să ajungă din nou în sferturile Cupei României, pentru al doilea an consecutiv.

Norocul nu a mai fost de partea ieșenilor la tragerea la sorți a fazei sferturilor, astfel că adversar le-a fost tot o Poli, doar că de pe Bega. Partida s-a disputat la Timișoara, după ce gruparea din Copou a fost „șantajată” de patronul timișorean, Marian Iancu, să joace pe malul Begăi, pentru a-l primi definitiv pe Naidin și împrumut un an de zile pe Adrian Ilie. Prima ocazie a partidei i-a aparținut ieșeanului Pălimaru, care în min. 8 a scăpat singur spre poarta bănățeana, dar față în față cu portarul Marius Popa, a alunecat și a căzut. Au urmat ocazii bune neconcretizate la ambele porți. Timișorenii au fost totuși mai insistenți și după două ratări ale lui McKain și Caramarin, a venit golul. În min. 38, Gigel Bucur a pus piciorul la o centrare șutată a lui Ionuț Matei, iar mingea a sărit ciudat în vinclul din dreapta lui Brăneț, fără nicio șansă pentru portar. Dupa ce au deschis scorul, gazdele au ridicat piciorul de pe pedala de accelerație permițându-le ieșenilor să revină în joc prin câteva ratări mari. În min. 81, același Gigel Bucur avea să închidă definitiv conturile, marcând în poarta lui Brăneț, după o incursiune solitară. Golul Iașiului a venit  în ultimul minut al partidei, Sfârlea reducând din diferență. Astfel, fotbaliștii din Copou au mai ratat o șansă de a ajunge în careul de ași al Cupei României.

Politehnica Iași în meciul cu Politehnica Timișoara: Cristian Brăneț – Cornel Buta, Bogdan Onuț, Dorel Bernard, Adrian Toma – Romulus Miclea, Dan Iurișniți (‘56 Paul Tincu), Svetozar Mijin, Gustavo Paruolo (‘56 Sebastian Sfârlea) – Cristian Silvășan (‘70 Ionuț Bâlbă), Clement Pălimaru. Antrenor: Ionuț Popa

În sezonul 2006/2007 s-a petrecut și un moment foarte important pentru Iași. Pe 3 noiembrie 2006 s-a inaugurat nocturna stadionului Emil Alexandrescu, în disputa din campionat împotriva Gloriei Bistrița. Pentru partida cu pricina au fost tipărite bilete având o grafică de colecție, fiind și un slogan scris: “Și va fi să fie înfruntare cum n-o mai fostu în târgul ieșilor supt lumina lămpilor!” Din păcate ieșenii au pierdut cu 0-1 în fața vamparilor lui Tata Jean.

Surse/foto: ziaruldeiasi.ro / mediafaxfoto.ro / Muzeul Suporterilor Iasi www.facebook.com/politehnica1945/

One thought on “Poli Iași aprinde nocturna

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *