Mica-Mare Bicicleală

Am început Mica-Marea Bicicleală acum câteva luni, când împreuna cu un prieten ne gândeam să pedalăm câteva zile printr-o zona faina a țării. În tot acest timp am căutat zone cu trasee, am făcut un plan și, cel mai important, ne-am înmulțit, astfel încât la startul real ne-am regăsit 8 temerari urmași ai Coanei Mița. Doar ca am dat Calea Victoriei pe dealurile, colinele și pădurile dintre Brașov și Sighișoara, zona cu puternica amprentă săsească.

„Când apărea pe Calea Victoriei, aristocraţii de la Capşa, burghezii de la Oteteleşanu şi boemii de la Kubler abandonau politica şi svartul ca să admire superbul exemplar ciclist. Bicicleta cu ghidon de argint era a unei suple şi elegante fiice a Evei, cu zulufi negri, cu pantaloni de catifea mov strânşi pe picior, cu bluza corai din care fluturau mâneci înflorate, cu ghete înalte şi cu o caschetă de mătase albă, înfăşurată în voal alb, din care răsăreau încrucişate două ace mari a la Madame Butterfly”. (Descriere a Coanei Mița făcută de catre Alexandru Predescu în „Vremuri vechi bucureştene”)
La una din “ședințele tehnice” de planificare am hotărât sa îmbinăm tradiția locului ales cu alta tradiție: a echipelor de fotbal. Era o modalitate prin care ne doream să promovam sportul, mișcarea – prin ciclism, dar și echipele de fotbal de tradiție dispărute din prim-planul fenomenului fotbalistic, dominat tot mai mult de interese financiare și politice, precum și promovarea acestei zone, care s-a dovedit a fi minunata.
Ne-am dorit să mergem cu trenul, dar facilitățile oferite nu includeau și accesul bicicletelor (ca sa nu vorbesc despre sistemul “minunat” de cumpărare a biletelor online), astfel încât am ajuns sa ne împărțim – jumătate cu trenul, jumătate cu mașini, mai ales ca veneam din trei direcții. Călătoria cu trenul a reprezentat o întoarcere in timp, nu mai mersesem cu CFRul de 13 ani: am plecat cu o întârziere de 45 de minute, în tren trec vânzători ambulanți cu “detoate”, le lipsește piatra de baie și nămolul celor de la mare (altfel se aude la fel), iar Rupea Gara este locul în care timpul stă în loc, oferind o imagine dezolantă. Pare părăsită de zeci de ani. Singurii animatori sunt domnul cu paleta și cele 20 de trenuri care transportă forme de viață.
In spatele gării ne aștepta mașina “tehnica” cu bicle. Ne-am echipat corespunzător (fiecare avea tricou al unei echipe de tradiție – FC Arges, Universitatea Craiova, U Cluj, Rapid, Poli Timișoara, Dinamo) și am pornit aventura cu obiectivul de a face trasee între bisericile fortificate din zonă, a le vizita, a asculta poveștile locului, a ne bucura de aerul curat si cărările dintre sate, plus binemeritatele pauze de rehidratare la “bibliotecile sătești”.
Primul traseu: Rupea Gara – Homorod – Rupea Cetate – Dacia – Viscri.
Trezirea de la ora 4 dimineața, panta de urcare către Cetatea Rupea, căldura, opririle la bibliotecile sătești (apropos, imi pare că sunt jefuit in centrul Bucureștiului, dupa ce am dat 2,5 lei pe o bere la sticlă acolo, dar, nah, se presupune ca plătești pentru fauna…), pălinca domnului Panait (gazda noastră buna de la Viscri 38)… toate la un loc ne-au răpus înainte de miezul nopții.
Chitara, muzicuță si uculelele din dotare au rămas tăcute noaptea asta, doar câțiva temerari mai bine antrenați spărgeau liniștea nopții cu poveștile lor de pahar, acompaniați de lătratul unui câine harnic…
Dimineața ne-a găsit voioși la micul dejun tradițional. Puși pe treaba, am făcut refill apei, am luat tricourile echipelor de tradiție (unele încă umede de rouă) și am stabilit noua ruta: Viscri – Meșendorf – Criț – Bunești – Viscri,  40 de km ce îmbină traseele prin pădure, fânețele, asfalt sau drum pietruit, pante la care transpiri prin toți porii sau coborâri la care-ți flutură urechile.
A fost de departe cel mai frumos traseu. Presărat cu de toate: căzături, prim ajutor dat unor domnișoare care făcuseră pană în pădure, vizite la “biblioteci”, bisericile fortificate cu poveștile sașilor, căprioare, glume și voie bună …
Traseele ar putea fi mai bine semnalizate, de câteva ori oprindu-ne la răspântii să căutăm indicii; mușchii copacilor :)) (glumeam)… hărțile online ne-au fost de ajutor.
Seara ne-am refăcut puterile cu o ciorbă tradițională și un berbecuț la ceaun. Palinca și vinul i-a dezmorțit pe trubadurii grupului, care au concertat pâna târziu în noapte (fapt remarcat și de vecinul gazdei, providerul laptelui de dimineață: “au cântat până pe la 3 dimineața băieții tăi, dar au cântat bine!” Normal, nu întâlnești la tot pasul combinația de chitară, muzicuță și uculele!)
M-am trezit primul a doua zi dimineața. Mi-a dat ocazia să văd cum se trezește satul la viață: plecatul vitelor la pășunat, al localnicilor la strâns fânul, al câtorva bicicliști pe trasee. Timpul curge altfel în aceste locuri, departe de agitația marilor orașe ce ne asediază cu stresul și noxele lor.
Ne-am făcut bagajele, am vizitat biserica fortificată din Viscri, pe care o lăsaserăm (precum ultima bucățică de mâncare bună) la sfârșit, ne-am luat rămas bun de la gazdă cu promisiunea ca vom reveni… ne-am luat prietenele spițate și am refăcut drumul de la venire cu mici modificări: doar nu eram nebuni sa mai urcam panta până sus la Rupea sau să vizităm biblioteca din Dacia…
 
Gara era acolo așa cum o lăsaserăm. Trenul, la fel ca la venire, avea aproape o oră întârziere, oamenii fumează încă în el și se uită strâmb la tine dacă le spui că este ilegal, nașu’ încă scrie cu pixul pe biletul tău online… multe din echipele de tradiție au dispărut sau fac spectacol prin ligile inferioare… noi ne-am străduit să le reamintim oamenilor despre ele si pe alocuri am reușit. (Eram la o terasa in Dacia când din senin s-a auzit un fan rapidist localnic în vârstă: “Rapid, ale, Rapiiid, aleee!…)
A fost fain. Va mai fi. Pentru ca ne propunem sa reedităm Mica-Mare Bicicleală. Poate mai mulți, poate mai multe echipe de tradiție reprezentate!
Mulțumesc, băieți! Pe data viitoare.
M.I.
Facebook Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *