Mărturisind dezamăgiri…

Este posibil ca imaginea să conţină: unul sau mai mulţi oameni şi mulţime
Farul Constanța – Petrolul Ploiești
sursa: Farul Spirit

Eram sigur că, până la urmă, se va afla. Gândindu-mă retrospectiv, nici nu ştiu de ce nu i-am spus Ramonei de interdicţie. Am vrut să o feresc, presupun. Să nu se întristeze, să nu se enerveze, să nu-şi facă sânge rău. Ştiam că o să vină căldura, că o să fie meciuri programate şi în intervalul în care băiatul  meu nu-şi face somnul de frumuseţe, la care o să vrea să mergem toţi trei. Şi, atunci, tot ar fi trebuit să-i mărturisesc. Dar şi ea şi mama ei ştiau. Şi-au dat seama, încă din momentul în care am plecat fără chef spre întâlnirea suporterilor de dinaintea meciului cu Aerostar. M-au simţit, cum s-ar spune…

Nu e vorba despre durată, nici despre meciurile la care nu voi participa. E vorba despre tristeţe şi umilinţă. Nu m-am mai simţit demult atât de neputincios şi umilit. Jandarmii ne-au triat după o procedură numai de ei ştiută, cu care cred că s-ar fi mândrit şi Höss sau Mengele. Eu am sperat că mă vor trimite la “muncă” – a se citi “acasă” şi nu la “cuptor” – a se citi “dubă”. Mai ales că nu făcusem nimic. Nu nimic grav, ci NIMIC. Când unul dintre jandarmi mi-a pus mâna pe umăr şi a spus “- Tu rămâi aici!”, am simţit că se prăbuşeşte cerul pe mine. Aş fi preferat să-mi facă orice, să mă pună pe burtă şi să mă calce în picioare cu bocancii, ca la Baia, să mă bată cu bastoane telescopice, să mă chinuie. Dar nu să mă priveze de meciuri pentru motivul pueril de a fi “escaladat” gardul atunci când Farul a marcat! Căci, asta a fost culpa mea, cu care o să trebuiască să trăiesc de acum încolo. Peste ani, îmi şi imaginez nişte suporteri spunând: “Uite-l pe băiatul ăla care şi-a luat 6 luni pentru că s-a bucurat pe gard, la gol!”. Penibil! Penibil motiv, penibilă situaţie… Poate era mai bine chiar să fi făcut o nouă prostie. Măcar atunci, n-aş fi avut de ce să mă mai plâng!

Mă bucur de orice meci al Farului. Dar trebuie să recunosc că am simţit cum îmi sare inima din piept de entuziasm şi emoţie când am jucat cu UTA, Piteşti, U Cluj, Poli Timişoara sau Petrolul. Mâine, nu vreau să ajung nici măcar în apropierea Stadionului. Deşi aş putea să urmăresc meciul de pe Fântâna Dragonului, cum am făcut şi cu Aerostar. La golul lui Păun, era să-mi rup gâtul pentru că am alunecat. Dar mâine nu pot! Sau nu vreau, nici eu nu ştiu. 

Aş fi încheiat cu o referinţă mitologică. La Hidra, căreia dacă îi tai un cap îi cresc altele îl loc. Ştiu că băieţii se descurcă şi fără mine. Ştiu că absenţa mea nu va conta pentru profanii care iau loc în alte sectoare decât în peluză sau pentru cei care vor vedea meciul la televizor. Am încredere în băieţi! De aceea, n-o să mă raportez decât la mine însumi şi o să spun doar: << Ce simte firul ierbii când coasa e vecină?” “Ea pleacă fruntea-n pace, răspunde căpitanul, Căci are să renască mai fragedă la anul!”>>.

Pe curând, Farule! Ne vedem în sezonul următor!

de ADO

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.