Interviu cu Nicolae Dobrin

Astăzi vom prezenta o piesă de colecție, un interviu online cu Prințul din Trivale. Cei care au pus întrebările au fost fanii Gâscanului, acesta răspunzându-le prin intermediul unui forum sportiv online, ajutat de Cătălin Tudose, un împătit fan al Argeșului. 

Î: A existat vreun fotbalist, în perioada în care erați în activitate, care să vă impresioneze cu tehnica sa? 
N.D.: Sigur că au fost jucători care m-au impresionat cu tehnica lor, mai mulți chiar. Din țară i-aș menționa pe Radu Numweiller, Liță Dumitru și Nicki Dumitriu, care mi-au placut foarte mult. Din afara ar fi Di Stefano și Cruyff. Eram foarte curios să văd meciurile în care jucau, se transmiteau și pe atunci meciuri la televizor, chiar dacă nu atât de multe ca acum. Dup-aia abia așteptam să joc contra lor. Au fost mai mulți, dar mi-a placut în mod special Cruyff.

Î: Ce credeți că ar trebui făcut pentru  FC Argeș, ca să devina unul din cluburile puternice și respectate ale României, și nu unul care încet – încet intra în mediocritate și an de an luptă să se salveze de la retrogradare?
N.D.: Într-o singura situație FC Argeș ar fi putut să rămână una dintre cele mai puternice echipe ale Romaniei: dacă n-am fi fost obligați să vindem în fiecare an cei mai buni jucatori. Vă garantez că ne-am fi batut în fiecare an la titlu, am fi fost printre cei mai buni. Pai vă dați seama pe cine a dat Argeșul: pe Neaga, Mutu, Dică, Năstase, Barbu și alții. Toate cluburile din țară pățesc la fel din lipsa de bani, dar la Pitești s-au născut cele mai multe talente. În afară de câteva cluburi din București, celelalte nu au bani și nu pot să-și păstreze valorile, să aibă continuitate.

Î: Care credeți că este cea mai mare ocazie pe care ați pierdut-o când erați jucător? Cu ce coechipier v-ați înțeles cel mai bine pe teren?
N.D.: Am mai declarat, faptul că n-am plecat la Real Madrid m-a urmărit o perioada de timp destul de mare. Ei voiau să mă ia, eu voiam să mă duc, dar nu a fost de acord Ceaușescu. A zis că s-ar fi creat un precedent și ar fi trebuit apoi să le dea drumul la mai mulți să plece în străinătate. Cât despre coechipierul cu care m-am înțeles eu cel mai bine, pot să spun că ei s-au înțeles cel mai bine cu mine. La câți golgheteri am facut eu…

Î: Dobrin este și va rămâne numărul 1. Din păcate afirmarea internațională a fost prea mică. Puteți acum, la “vârsta înțelepciunii”, să ne dați o explicație sinceră despre motivele adevărate ale acestei situații?
N.D.: Mass-media nu era așa de dezvoltată ca acum, ăsta e adevărul. Se televizau numai meciurile importante ale campionatului, iar la 3-4 luni Echipa Națională. Am prins și o perioadă între 1966-1970 când am schimbat două generații la Națională, iar performanțele nu au fost chiar strălucite până la Campionatul Mondial din 1970. În același timp, FC Argeș nu a trecut în cupele europene mai mult de 2-3 tururi. Iată motivele pentru care nu am avut și o recunoaștere internațională. Singurul mod de a compensa aceste lucruri, să mă afirm pe plan extern, era să mă transfer în mod legal, fără alte presiuni suplimentare de ordin politic, la Real Madrid.

Î: Nu credeți că ar fi o idee bună ca FC Argeș să retragă tricoul cu numărul 10, pentru a evita ca anumiți jucători să păteze istoria acestui tricou? 
N.D.: Nu cred că este o soluție retragerea tricoului cu numărul 10, pentru că eu sper în continuare să apară un număr 10 chiar mai bun decât mine. Vreau să trăiesc clipa în care un piteștean îmi va călca pe urme și va fi la fel de talentat ca mine.

Î: De Aurică Rădulescu ce părere aveați?
N.D.: Aurică Rădulescu a debutat într-un meci al Echipei Naționale după acel celebru 6-4 cu Iugoslavia. Curiozitatea face ca el să joace bine cu Iugoslavia, la București, într-o partida în care eu am fost rechemat la Națională după vreun an de zile. I-am bătut atunci cu 3-2. Păcat de el ca a avut acel accident de tren, pentru că ar fi ajuns un mare jucator.

Î: Credeți că Mutu poate deveni un lider adevărat al României?
N.D.: Dacă Echipa Națională se va califica la Campionatul Mondial, iar el va începe să joace cu rezultate bune atât la echipa de club, indiferent dacă e Juventus sau alta, cât și la Echipa Națională, atunci admiratorii vor uita greșelile făcute în tinerețe. Poate să devină un adevarat căpitan când își va da seama ce a facut pe vremea când era necopt. Și Hagi a fost destul de contestat până să ajungă un adevarat lider al Naționalei.

Î: Nu ați dorit să părăsiți Piteștiul pentru București, cu toate că v-ar fi ajutat probabil în carieră. Totuși ați fost foarte aproape de un transfer la Craiova. Ce v-a atras la Craiova și nu puteați primi în Pitești? Credeți că la Craiova l-ați fi putut concura pe regretatul Oblemenco în supremația pentru dragostea oltenilor? La Pitești erați – și rămâneți – Numărul Unu.
N.D.: La Craiova m-a atras, în perioada în care am vrut să plec, entuziasmul suporterilor olteni, prietenia mea cu Oblemenco, dar și dezinteresul care începuse să existe la Pitești. Dezinteres manifestat de cei care conduceau destinele clubului pe atunci. În momentul acela îmi doream foarte tare să joc la Craiova, cred că am fi dominat mult timp campionatul, și poate performanțele din cupele europene la Universitatea ar fi venit mai devreme.

Î: Cum se explică ratarea enervantă a titlului în 1978, deși ca valoare, Argeșul era peste Steaua?
N.D.: Ratarea titlului din 1978 are un singur vinovat: echipa. Noi suntem de vină că nu am putut să batem la Oradea în ultima etapă, în timp ce Steaua făcuse doar un nul la Petrolul. Asta e…
Î: Care meci din cele 48 sub culorile naționale vă este cel mai puternic întipărit în memorie?
N.D.: Cel mai mult ţin la meciul cu ungurii de la Bucureşti, din 1972, din preliminariile Campionatului European, atunci când am făcut 2-2. Au condus ei cu 1-0, după care am egalat eu la vreo 10 minute. Am culcat 3-4 adversari numai din fente, apoi am lobat mingea elegant peste portarul lor, celebrul Geczi, care s-a chinuit săracul să ajungă la ea. S-a întins, s-a tot întins şi degeaba. Apoi ne-au dat ei gol din nou şi a egalat Sandu Neagu.

Î: Nu își poate nimeni asuma responsabilitatea unor investiții pe câțiva ani, urmând ca acestea să fie recuperate prin ajungerea în cupele ruropene și transferul de fotbaliști peste hotare?  Noi nu putem ajunge să dăm jucători direct în străinătate, fără a mai trece prin intermediari? 
N.D.: Instabilitate financiară există la toate cluburile, acum nu mai sunt susținute de întreprinderi, de coloși industriali. Alta e când cluburile trebuie să-și caute singure resursele financiare. La ora actuală sunt cluburi care sunt doar ajutate, adică există în fotbal investitori care se implică doar până la un anumit punct. Chiar și cele mai potente cluburi sunt puse în situația de a-și vinde cei mai buni jucatori. Excepție face, poate, Steaua, care timp de 2-3 ani nu a dat nimic semnificativ, iar rezultatele se văd atât în campionat, cât și în Echipa Națională sau în cupele europene. Noi am încercat să vindem direct afară, vă amintiți că domnul Stroe l-a dat cu un preț destul de bun pe Barbu în Coreea, dar mai nou, jucătorii își iau impresar. Acum echipele de peste hotare vorbesc direct cu impresarii jucătorilor, iar clubul se vede pus în fața faptului împlinit. Poate că grupările din Divizia A ar trebui să facă în așa fel contractele, încât jucătorii să nu mai aibă nevoie de impresari.

Î: Povestiți-ne ceva despre relația cu antrenorul Constantin Teașcă. 
N.D.: Cu Titi Teașcă e o poveste foarte interesantă și haioasă. În 1969 s-a chinuit săracul să amenajeze terenul de zgură de lângă cimitir, numai cine iși aduce aminte poate să recunoască faptul că Teașcă a fost cu ideea și cu execuția. Spre finalul anului a terminat investiția și a plecat acasă. De Crăciun a vrut omul să vină să-și ia banii, să aibă de Sărbători. Când a văzut terenul lui, să facă infarct, nu alta! Între timp venise un circ de la Moscova, care închiriase de la Rapaport terenul, și timp de două săptămâni oamenii s-au chinuit să instaleze circul. Rapaport, Dumnezeu să-l ierte, a vrut să scoată și el un ban frumos pentru club, de-aia îl închiriase. Teașcă s-a dus la el nervos, și i-a zis că dacă până mâine nu-și iau ăia catrafusele și pleacă, el pleacă de la FC Argeș. Normal că rușii n-au avut cum să dea jos măgăoaia, așa că Teașcă s-a suparat și a plecat. Eu eram în Brazilia cu Naționala, că dacă eram acasă nu îl lăsam să plece. Chiar dacă ne ciondăneam des, aveam influență mare asupra lui. Săracul nea Titi Teașcă, peste tot pe unde s-a dus a construit stadioane, terenuri, oxigenare (FC Argeș a fost primul club din România care a avut oxigenare), numai echipe nu a putut sa facă…

Î: Domnule Dobrin, povestiți-ne vă rugăm ce s-a întâmplat în ultima etapă a campionatului în anul 1974, când Argeșul a pierdut cu 0-7 în fața lui Dinamo, care era în luptă pentru titlul de campioană. A fost aranjat meciul, s-au făcut presiuni asupra jucătorilor piteșteni pentru a ceda partida?
N.D.: La momentul acesta nu-mi aduc aminte dacă am intrat de la început în acel meci, sau pe parcurs. Un lucru e sigur: în timpul meciului am simțit ceva suspect. Știam că Dinamo trebuie să câștige cu 7-0 pentru a deveni campioană, și m-am gândit să le stric sărbătoarea. Dacă se termina 7-1, pierdeau campionatul. Am vrut neapărat să le dau gol și am nimerit bara în ultimul minut, la scorul de 7-0. Eu unul nu am știut nimic, dar cert este ca în acel meci, FC Argeș a jucat fără mulți titulari. Era și ultima etapă, nu aveai ce să le mai ceri jucătorilor.

Î: Domnule Dobrin, statistica spune că o perioadă destul de lungă Argeșul a avut probleme în a se impune în fața stegarilor. Se putea vorbi de un complex brașovean al piteștenilor? De asemenea, pentru mine (si poate nu numai) ar fi interesant de citit amintiri de-ale dumneavoastra legate de meciuri Argeș – Steagu’, de jucătorii brașoveni pe care i-ați admirat, de cei care nu v-au încântat, amănunte picante legate de deplasări, cantonamente, chiar și vizite private pe care le-ați făcut în orașul Brașov și în împrejurimi.
N.D.: Așa este, o lungă perioadă FC Argeș nu a putut să bată la Brașov, dar să nu se uite că la Pitești noi eram nașii. Nu numai cu Brașovul ne-am împotmolit noi, ci și cu echipe mult mai slabe. Noi aveam ce aveam cu echipele din București, acolo ne concentram mai bine, băieții dădeau totul din ei, pentru că ziariștii care veneau din Capitală puneau mare accent pe evoluțiile echipelor lor. Și le dădeam, în felul ăsta peste nas. Ca să revin, a fost un complex cu Steagul, dar acum cred că Brașovul are un complex la FC Argeș. De două meciuri numai noi batem sub Tâmpa.
Amintiri sunt o mulțime, și e nevoie de câteva cărți ca să îmi spun toate poveștile. Îmi aduc aminte cel mai bine de jucătorii de la Steagul care erau convocați la Echipa Națională, ca Stere Adamache, Nae Pescaru, Olteanu sau ungurul acela, Csaba Gyorffy. Acum știe toată lumea că eu eram mai apropiat de Rică, așa că pe Sterică nu l-am avut o perioadă la suflet, dar n-aveam nimic cu el săracul. Mai țin minte ca în 72, când am luat noi titlul, am avut probleme cu Brașovul, care au terminat și ei aproape de podium.

Î: Ne puteți evoca, în câteva cuvinte, figura acestui fost idol al Trivalei, Pericle, unul dintre pionerii fotbalului argeșean, despre care, sper să nu mă înșel, povesteați cândva că ar fi fost unul din idolii din copilarie?
N.D.: Pericle e primul jucător reprezentativ al Argeșului, cu el se poate spune că a început fotbalul aici. El era de naționalitate grec și poate și din acest motiv noi, cei mai tineri, îl priveam așa, ca pe un erou. Mulți și-au dorit să calce pe urmele lui, și nu știu dacă și eu nu am avut cumva unele vise, când eram mic, să ajung ca el. Oricum, știu că am jucat cu el doar pe maidan, pe Maracana noastră. El se retrăsese din activitate, iar eu nici nu începusem. Mă uitam la felul cum dribla, cum lovea mingea, ce mai, era un jucător cu mare personalitate. Eu eram copil și încercam și eu să fac fente, să nu rămân mai prejos, dar el se distra cu noi.

Î: Care a fost cel mai „meseriaș” antrenor cu care a lucrat genialul fotbalist Dobrin?
N.D.: Cel mai „meseriaș” antrenor din cariera mea au fost doi: Titi Teașcă și Florin Halagian. Primul a fost cel care a adus profesionismul în fotbalul piteștean, dar el, așa cum am mai spus, nu a știut să facă și performanță pe la echipele pe unde a fost, iar al doilea este tehnicianul cu cele mai bune rezultate de la FC Argeș. Sincer, cu niciunul nu m-am înțeles la început, dar ambii au știut cum să mă ia astfel încât să scoată de la mine tot ce era mai bun.

Î: Cum ați reușit acel gol cu capul în poarta lui Viktor, gol atipic pentru fachirul Dobrin, mai potrivit parcă pentru Culai Lupescu. Câte astfel de goluri, cu capul, ați mai dat în cariera?
N.D.: Golul din poarta lui Viktor a venit firesc, știam foarte bine schemele de la antrenamente. Bine, nu eu trebuia să ajung la finalizare în poziția aia, dar dacă pentru mine a venit centrarea, ce era să fac, să nu dau gol? Cât despre numărul de goluri date cu capul, nu-mi aduc aminte, pentru că mai mult pe la antrenamente mai loveam mingea cu capul, așa, ca să ne distram, dar parca au mai fost câteva astfel de goluri.

Î: Ca suporter al Jiului, care v-a admirat la Petroșani de 11 ori, ultima dată într-un meci cu Târgoviște, în ’80, există ceva amintiri deosebite legate de meciurile cu Jiul, de foștii fotbaliști din Vale? Poate cei care au jucat și la Pitești: regretatul Petrică Libardi, Vasile Stan, Turcan.
N.D.: De Libardi îmi aduc aminte, cum să nu. El a venit de la Câmpulung, a fost adus de acolo ca un element de viitor. De fapt, de la Câmpulung am venit și eu, acolo erau duși ca să se rodeze tinerii jucători. Apoi a jucat la Dinamo Pitești, iar antrenorul Tălmaciu l-a luat la Petroșani. A fost promițător la Dinamo, l-am cunoscut bine, am și jucat o perioadă cu el, dar el cel mai bine s-a acomodat la Petroșani. A jucat ani buni la Jiul și m-am mai întâlnit și ca adversar cu el. Știi cum e, fiecare jucător are destinul lui. Așa cum la mine s-a scris să nu plec de la Pitești, așa probabil a fost ca Petrică să se simtă bine la Petroșani. Mult timp după ce ne-am retras ne-am mai văzut, dar de vreo doi ani nu ne-am mai întalnit.

Î: Domnule Dobrin, ce părere aveți de Echipa Națională și de evoluția lui Mutu?
N.D.: Mutu se vede că este cel mai important jucător din echipă la ora actuală, a făcut trei meciuri foarte bune. Însă, nu poate să fie România dependentă de niciun jucător, fie că se numește Mutu sau Hagi. Oricine poate să-l înlocuiască pe Adi. Ce contează mai mult este că el și-a revenit, joacă cu un moral fantastic și se apropie de cea mai bună formă pe care a avut-o vreodată. E liniștit, ăsta este secretul său. Are liniștea necesară să se concentreze numai la fotbal. Despre meciul cu Finlanda ce ar mai fi de spus, acum ne concentrăm ca să nu bată cehii. Am văzut pe sărite meciul cu Finlanda, dar l-am remarcat pe Mutu înaintea tuturor. Importantă este victoria cu Finlanda, ca și parcursul din ultima parte al României. Sigur, jocul nu a avut strălucirea din alte meciuri, dar nouă ne trebuiau punctele. Acum, de șanse, ce să zic, dacă miercuri câștigă și ne trimit pe locul trei, nu trebuie să fim supărați. Important este că am făcut o echipă națională care joacă atât de bine și sigur vom avea mai multe șanse data viitoare.

Î: Puteți numi niște speranțe ale fotbalului românesc și cam când vom auzi de ele?
N.D.: Niciun antrenor de juniori din lume nu își laudă elevii, sau nu face remarci publice, pentru că un copil este cel mai firav lucru. Se poate întâmpla ca să nu joace bine o dată, apoi intervine presiunea, știe că toți ochii sunt ațintiți asupra lui și clachează. În plus, colegii lui se simt marginalizați și vor rămâne în umbră. Din păcate nu pot să dau nume, dar sunt mulți care vin din spate, îi creștem cu atenție. Și o certitudine dacă ești fan FC Argeș, este că primul club la care mă duc cu speranțele mele, cu jucătorii mei, este cel de suflet: FC Argeș.

 

 

3 thoughts on “Interviu cu Nicolae Dobrin

  1. Ca cel care a organizat evenimentul, cateva precizari:
    – Discutia a avut loc in 2005, nu in 2007
    – Aurica Radulescu a decedat intr-un accident de tren, nu de masina

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *