Interviu cu Marcel Pușcaș

Astăzi vom prezenta un interviu cu Marcel Pușcaș, un om care iubește fotbalul. Din păcate, ambiția și seriozitatea care îl caracterizează, la care se adaugă și o doză mare de ghinion, au făcut ca Marcel Pușcaș să își încheie prematur cariera de fotbalist.

Echipe de tradiție: Care este prima amintire pe care o aveți despre fotbal? Când și unde ați fost prima oară pe un stadion?
Marcel Pușcaș: Primele amintiri legate de fotbal sunt acelea cu Campionatul Mondial de Fotbal din 1966, care era televizat. Țin minte, copil fiind, că am văzut jucând nume ca Bobby Charlton, Gordon Banks sau Eusebio. Primul stadion pe care am mers a fost cel al lui FC Bihor, în 1968, la vârsta de 8 ani.

E.d.t.: Cum ați descrie perioada petrecută la FC Bihor?
M.P.: E o perioada foarte frumoasă din viața mea, practic perioada mea de început în fotbal. Am petrecut 13 ani frumoși acolo, trecând prin toate stagiile junioratului și având ocazia să debutez pentru echipa mare. Am avut ocazia ca la Bihor să învăț multe, de la nume mari ale fotbalului românesc, care au jucat pentru Bihor în acei 13 ani.

E.d.t.: Stelist de mic copil fiind, cum a fost să îmbrăcați tricoul Stelei, la o vârstă destul de fragedă și să deveniți om de bază al echipei atât de repede?
M.P.: Ambiția m-a ajutat foarte mult, dar și faptul că împotriva Stelei, pe când eram la Bihor, am reușit meciuri foarte bune. Ambiția și seriorizitatea m-au făcut să nu ratez niciun antrenament. Chiar și când nu se mai ținea antrenamentul, Marcel era acolo. Bineînțeles că din dorința de a progresa cât mai mult, nu ratam nici antrenamentele seniorilor.

E.d.t.: Regretați ambiția, dacă pot spune așa, de a juca mai mult în sezonul în care ați mers la Rapid și care a coincis cu accidentarea care a pus capăt carierei?
M.P.: Nu regret, probabil că și dacă aș fi pus acum să aleg, aș face la fel. Mereu am fost omul care a dat 100%. În fiecare sezon mi-am propus să joc 34 de meciuri din 34. Chiar dacă reușisem să mă impun la Steaua, în sezonul în care am ales să merg împrumut la Rapid, pe postul meu evoluau Loți Boloni și Tudorel Stoica, doi fotabaliști extraordinari, așa că am decis să merg la o echipă unde să joc toate meciurile și să mă întorc după un sezon în Ghencea. Din păcate a venit accidentarea aceea groaznică și planurile s-au schimbat.

E.d.t.: Care este cel mai frumos moment din cariera de jucător?
M.P.: Nu este doar unul, sunt mai multe. Prima prezență în tricoul Naționalei, îm meciul împotriva R.D.G., trofeele câștigate alături de Steaua, debutul în fotbalul mare pentru FC Bihor.

E.d.t.: Care este cel mai bun jucător alături de care ați jucat? Dar cel mai bun adversar?
M.P.: În perioada respectivă fiecare echipă românească avea jucători buni și exponențiali. Dacă e să aleg dintre colegi aș enumera întreaga echipă a Stelei alături de care am jucat, Kun II de la FC Bihor sau colegii de la Lotul Olimpic. Dintre adversari i-aș enumera pe Ilie Balaci, Nicolae Dobrin, echipa Craiovei Maxima sau cea a lui Dinamo din generația fabuloasă de la începutul anilor 80.

E.d.t.: Pe cine îl considerați drept cel mai bun jucător din istoria României?
M.P.: Aici e o chestie subiectivă, depinde de perioada în care aceștia au jucat. Cu siguranță cei mai mari sunt Dobrin, Balaci și Hagi. Dar pe Balaci îl văd puțin peste, era un fotbalist complet. Câte a realizat într-o carieră scurtă este excepțional, gândiți-vă ce cifre ar fi avut dacă mai juca 5 ani măcar.

E.d.t.: Din postura de reprezentant al F.R.F., cum vedeți traseul fotbalului românesc în următorii 10 ani? Dar cel al Naționalei?
M.P.: Momentan pentru a construi pentru viitor este clar că e nevoie de o centralizare bine făcută la nivelul echipelor de juniori. Fără o centralizare a informațiilor venite de la centrele de juniori și fără o strategie bine implementată în ceea ce privește creșterea fotbaliștilor e clar că nu putem să evoluăm. Momentan situația la nivel juvenil e critică, copiii, în majoritatea cazurilor, nu au condițiile necesare ca să progreseze și nu li se oferă nici ocazia de a avea continuitate la nivel de seniori.

E.d.t.: De ce credeți că este nevoie pentru ca Oradea să aibă din nou o echipă în Liga 1?
De un proiect similar cu cel al lui Gheorghe Hagi. Un proiect care să fie serios și să ofere condiții bune pentru dezvoltarea fotbalistului. De fapt asta e o soluție pentru orice oraș. Dacă am avea cel puțin 14 astfel de academii în România, nu ne-am mai face probleme legate de viitorul fotbalului. românesc.

E.d.t.: Ce părere aveți de proiectul „Echipe de tradiție”?
E un proiect foarte bun. Este important ca istoria fotbalului românesc să fie prezentată celor mai tineri pentru că fără istorie, nu putem avea viitor.

E.d.t.: Aveți vreun moment anume pe care vi-l amintiți din meciurile jucate împotriva lui FC Argeș?
Voi ține minte mereu Cupa „Steaua” în care am evoluat împotriva lui Celta Vigo, FC Argeș și Rapid, atunci când am reușit să fac un joc foarte bun împotriva argeșenilor în finală, înscriind 2 goluri. Am legat multe prietenii cu jucători de la F.C. Argeș, care mi-au fost colegi sau adversari. Mereu mi-a plăcut să urmăresc fotbalul românesc și să învăț cât mai multe despre echipele românești, de aceea consider Argeșul, după Craiova, cele mai mari pepiniere ale fotbalului românesc.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.