Interviu cu Gabi Paraschiv

“Avem nevoie de echipele de tradiție în Liga 1, nu putem vorbi despre fotbal dacă nu avem supertori pe stadion.” Dacă vreți să aflați mai multe, vă invităm să citiți interviul cu Gabi Paraschiv.

Echipe de tradiție: Care e prima amintire despre fotbal și  pe ce stadion ai fost prima oară?

G.P.: Prima amintire este legată strict de tatăl meu, care a fost și el jucător de fotbal, în ligile inferioare, la Rapid Mizil. Primul stadion pe care am călcat este stadionul echipei care o antreze, Flacăra Moreni. Acest lucru a fost de altfel unul din elementele hotărâtoare atunci când am luat decizia să mă întorc acasă, dincolo de faptul ca îmi doream să fiu aproape de familie.  

E.d.t.: Ce model ai avut în fotbal?

G.P.: Am avut foarte multe modele pe care aș fi vrut să le urmez, însa în momentul în care m-am apucat de fotbal am făcut-o strict din pasiune. Pot spune că un model a fost Zinedine Zidane Fiecare alegere a carierei a fost făcută din pasiune și mereu am ales să ajung cât mai sus și să câștig trofee, pentru că degeaba joci fotbal dacă nu reușești să ridici măcar un trofeu deasupra capului.

E.d.t.: Descrie perioada petrecută la Galați.

G.P.: A fost o perioadă extraordinară, încă din momentul în care am ajuns acolo și aveam 7 puncte și un retur de jucat și până în momentul în care am plecat și reușisem să ducem Oțelul în grupele Uefa Champions League. Oțelul mi-a oferit foarte multe satisfacții și la Galați am avut norocul să am colegi de calibru, de la care am avut ce sa învăț. Oameni ca Marius Baciu, Bogdan Stelea, Viorel Tănase și mulți alții, m-au învățat multe chiar dacă am ajuns la Oțelul la 27 de ani acolo. Trecerea de la Liga a II-a la Liga I fost un șoc, însă am fost suficient de matur încât să mă adaptez la ceea ce se cerea, drept dovadă, am reușit să stau 7 ani la nivelul primei ligi. Mă bucur ca am ales să mă transfer la Oțelul, ambiția de a juca în Liga 1 a însemnat practic mutarea care mi-a schimbat cariera și mi-a oferit cele mai mari satisfacții. Consider că în fotbal trebuie sa oferi totul și cu siguranța vei primi la fel. Titlu a fost câștigat pentru că am fost o generație foarte unită și obiectivul ni l-am impus noi în vestiar, conștienți fiind că este șansa carierei pentru mulți din noi.

E.d.t.: Care e cel mai frumos moment  al carierei?

G.P.: Sunt trei astfel de momente, mi-e foarte greu să aleg doar unul. Primul este fluierul de final al meciului cu Politehnica Timișoara, când am devenit campioni. Un altul este momentul când am ascultat imnul țării, în singurul meu meci sub Tricolor, meciul cu Letonia. Cel de-al treilea este cu siguranță meciul de pe Estádio da Luz, când, titluar fiind, am ascultat imnul Uefa Champions League și am simțit ce înseamnă de fapt experiența Champions League. Acolo realizezi ce diferență mare e între cea mentalitatea din fotbalul românesc și cel din țările puternice. Din păcate mentalitatea face diferența. Să nu creadă cineva că regulile fotbalului de la Liga a 4-a, acolo unde joc din plăcere la Unirea Colibași, și cele din Champions League sunt diferite. Diferența o face mentalitea fotbalistului și ceea ce își dorește el cu adevărat. Când jucătorii români vor realiza că o oră și jumătate de antrenament nu înseamnă nimic dacă nu duci o viață sportivă și în celelalte 22 de ore și jumătate, nu vom realiza nimic notabil.

E.d.t.: Ce sentiment ai trăit când ai auzit imnul Champions League? Ne poți spune un sentiment cu care l-ai putea compara?

G.P.: Imnul este doar preambulul acelei competiții. Tot ce se întâmplă acolo, începând de la organizare și până la fluierul final și momentul când ieși de pe gazon, te face să te simți că ești într-o altă lume. Când intri pe stadion, înaintea unui meci din UCL, toți se uită la tine ca la un zeu. Când am jucat pe Old Trafford, eram uluit că oamenii care munceau la club ne tratau cu un respect enorm chiar dacă pentru ei eram niște necunoscuți. O făceau pentru că erau conștienți că și datorită nouă, ei își pot face slujba.

E.d.t.: Care e cel mai bun adversar pe care l-ai întalnit? Dar cel mai bun jucător alături de care ai jucat?

G.P.: Un adversar care mie mi-a plăcut foarte mult este Pablo Brandán. Când juca fundaș stânga era un adeversar foarte incomod ș care știa foarte bine ce are de făcut. Alături de care am jucat au fost mai mulți, dar totuși în fruntea listei i-aș menționa pe Marius Baciu și pe Viorel Tănase. Oameni de caracter care au ajuns fotbaliști mari și care au reușit să formeze la rândul lor, fotbaliști mari. Un fotbalist cu adevărat bun este unul care știe să devină un model pentru coechiperii mai tineri și să îi ajute să se formeze. Mi-aș fi dorit să am la Flacăra câțiva jucători experimentați care să îi ajute pe cei tineri, acest lucru contează în ligile inferioare.

E.d.t.: Care din golurile marcate îți e cel mai aproape de suflet?

G.P.: Cel mai drag îmi este cu siguranță cel marcat împotriva Victoriei Brănești, marcat de pe linia porții în minutul 93, atunci când am câștigat campionatul. Cel mai frumos însă, este clar cel cu Trabzonspor, din turul finalei Cupei UEFA Intertoto, cu capul din plojon.

E.d.t. Cum evaluezi în acest moment situația Oțelului și de ce crezi că mai are nevoie echipa?

G.P.: În primul rând la Galați e un proiect foarte ambițios și frumos, o echipă care a renăscut în Liga a IV-a, la inițiativa fanilor. Totuși e destul de greu să promovezi doi ani consecutiv fără o stabilitate financiară, fără un stimulent adecvat pentru fiecare joc. În România, diferența în ligile inferioare e făcută de bonusuri. Salariile fiind în general cam la fel și destul de mici, bonusurile fac diferența între o echipă care se luptă la promovare și restul echipelor. E nevoie și de o infrastructură adecvată. Îmi e greu să cred că un oraș ca Galațiul nu poate susține o echipă în Liga 1. E nevoie ca primăria și oamenii de afaceri din oraș să facă front comun și să sprijine puternic proiectul suporterilor. Avem nevoie de echipele de tradiție în Liga 1, nu putem vorbi despre fotbal dacă nu avem supertori pe stadion. Atâta timp cât nu ai suporteri, de ce să mai joci fotbal?

E.d.t.: Ai reușit să readuci spiritul vechi al Flăcării în tribunele arenei din Moreni, unde vezi echipa peste 5 ani?

G.P.: În momentul de față e foarte greu de spus. Am venit foarte entuziast la Moreni, între timp lucrurile s-au schimbat mult și nu mai sunt așa cum mi-aș fi dorit. Orașul e în regres economic și financiar, lucrul acesta văzându-se de altfel și la echipă, care suferă. Mulți jucători cu care reușisem să creez un nucleu puternic și promovasem din Liga a 4-a, au ales să abandoneze fotbalul, mulți dintre ei tineri fiind. Nu mai puțin de 8 jucători titulari ne-au părăsit, lăsând un gol care cu greu a fost acoperit. Au fost probleme de organizare și la club, din cauza lipsei banilor. Consider că atunci când faci o pregătire în salturi, atunci când ca antrenor ești nevoit să mai închizi ochii când, din cauza lipsurilor financiare, un jucător nu ajunge la antrenament, automat și rezultatele vor fi tot în salturi. E nevoie neapărată de constanță. Eu cred că în fotbalul românesc, totul ține de cât de organizat ești, fie că vorbim de managementul clubului sau că vorbim de jucători. Peste 5 ani mi-aș dori ca echipa să fie într-un eșalon mai superior. Pentru asta e nevoie de stabilitate financiară și ca jucătorii să aibă mentalitatea potrivită îmbinată cu o viață sportivă, lucruri ce cu siguranță o să îi propulseze în fotbalul mare.

E.d.t.: Care este visul tău ca antrenor?

G.P.: Când am venit la Moreni, nu doream să fiu antrenor pentru că știam de la foștii mei antrenori ce implică această meserie. Între timp, am început să îndrăgesc din ce în ce mai tare această meserie. Iubesc ceea ce fac. Îmi doresc ca în viitor să lucrez la un nivel mai superior pentru că știu că pot face față. Mereu îmi propun să dau maxim și să obțin rezultate cât mai bune. Visul meu ar fi să antrenez în UEFA Champions League, dar în momentul de fața sunt sceptic pentru că dacă nu ai rezultatate, e greu să începi să te ridici, e greu să faci pasul către Liga 1. Ar fi încă un vis împlinit să duc Moreniul în Liga a 2-a și apoi să ajung la Oțelul și să promovăm în Liga 1. Nu o să renunț niciodată la visul de a antrena în Liga 1, pentru că dacă nu îmi pun țeluri înalte, nu o să reușesc nimic. O să muncesc mai mult, o sa îmi impun ideile mai bine și cu siguranță voi reuși. Ca antrenor, contează enorm sa înveți mereu, să îți iei licențele necesare și să te dedici acestei meserii atât de frumoase.

E.d.t.: Ce părere ai despre proiectul „Echipe de tradiție”?

G.P.: Nu pot decât să vă felicit pentru ceea ce faceți și munca pe care o depuneți. Din păcate, cred că acest proiect ar fi trebuit dedicat echipelor din Liga 1, însă ținând cont de situația actuala a fotbalului românesc, echipele de tradiție se zbat prin ligile inferioare. În alte țări există un respect mult mai mare pentru cluburile de tradiție și toți se implică când clubul lor trece printr-un moment mai dificil.

E.d.t.: Ai vreo amintire memorabilă legată de FC Argeș?

G.P.: O amintire frumoasă este victoria de la Galați cu 5-1 împotriva Argeșului, în 2007. Am însă și una mai puțin plăcută. Era al 3-lea meu meci în Liga 1, jucam în Trivale și m-am ales cu o accidentare urâtă la gleznă, de la care mai am și acum semnele, pe lângă asta am mai și pierdut meciul cu 2-0.

E.d.t.: Îți mulțumim, Gabi! Mult succes în carieră!

G.P.: Și eu vă mulțumesc!

Photo Credits:EuroFootball / Stringer

2 thoughts on “Interviu cu Gabi Paraschiv

  1. tine el la otelul galati doar a iesit campion cu ei ce dumnezeu da dar acum este la flacara moreni incearca cumva sa renasca aceasta echipa care numai este ce a fost de ceva ani au mai incercat si alte echipe foste comuniste sa fie ce au fost si dupa revolutie dar nu au reusit un exemplu este chiar olt scornicesti ca victoria bucuresti nu a mai reusit sa se mentina si a disparut

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *