Interviu cu Eugen Trică (1)

Soccer - UEFA European Championship 2008 Qualifying - Group G - Romania v Albania - Lia Manoliu : News Photo

Pentru că am promis mai multe surprize fanilor olteni, după câștigarea Cupei Tradiției 2020, astăzi venim cu prima parte din interviul eveniment luat lui Eugen Trică. Astăzi puteți afla cum a fost îmbrăcat în poza din primul pașaport, dacă are vreun regret sau cum e să faci deplasări cu autocarul la Comisia de Disciplină.

Echipe de tradiție: Care este prima amintire pe care o ai despre fotbal? Când ai fost prima oară pe un stadion?

Eugen Trică: Aveam 6 sau 7 ani când am pășit pentru prima oară pe Centralul din Bănie. Nu mai țin minte meciul, dar știu că stadionul era arhiplin, așa cum era mereu când juca Știința. Era o bucurie să mergi la meciuri și să vezi zecile de mii de oameni în tribune venite să vadă fotbalul spectatol prestat de Craiova Maxima. Venea lumea din toată țară la Craiova, cu trenuri, cu mașini, nu erau numai olteni pe stadion, Craiova avea fani în toată România. Țin minte că stadionul începea să se umple cu multe ore înainte de start și era o atmosferă de sărbătoare. La Finala Cupei României, cu Brăila, eram la bunici, dar am zis că nu pot să lipesc de pe stadion. M-am urcat în tren și am plecat singur la Craiova ca să văd cum câștigăm Cupa.

Când m-am dus la selecții, aveam 7-8 ani și eram foarte mândru că dau probe pentru Universitatea Craiova. La probe veniseră câteva sute de copii, iar la final am fost aleși doar 15. Era o competiție fantastică și o mândrie să ajungi junior al Universității. Am avut parte de antrenori buni care ne-au învățat și fotbal, dar și să fim disciplinați. La finalul antrenamentului rămâneam mereu să facem curățenie. Țin minte și acum cât de fericiți eram când intram pe Central 2, noi învățați cu terenurile de zgură, acolo era un gazon decent și ne simțeam de parcă eram pe Camp Nou.

E.d.t.: Cum ai descrie perioada petrecută ca fotbalist al Universității Craiova și care este cel mai frumos moment al acestei perioade?

E.T.: A fost o perioadă plină de amintiri frumoase și o perioadă în care am învățat enorm de multe lucruri care mi-au ajutat ulterior în carieră de jucător și mă ajută acum, ca antrenor.

Primul moment frumos este clar debutul în tricoul Universității, un meci cu Electroputere, în care am intrat prin minutul 70. Eram atât de fericit încât 3 zile mai târziu, când am fost să fac poza pentru pașaport, m-am dus în tricoul cu care am debutat. Nu îl mai dădeam jos. Vecinii se mândreau că puștiul care bătea mereu mingea în spatele blocului devenise jucătorul Științei.

Un alt moment important este meciul din 98 cu Rapidul, cu un stadion plin în spate. Întâlneam o echipă care cu o victorie devenea campioană. Era o atmosferă incredibilă, parcă tot orașul nu s-ar fi supărat dacă am fi pierdut acel meci. Țin minte chiar cum suporterii olteni și cei rapidiști cântau împreună, era ca o frăție. În ciuda tuturor așteptărilor, am demonstrat totuși că totul se joacă pe teren și la un moment dat aveam 2-0 și un penalty ratat, apoi am fost egalați. Peste câteva zile a venit Finala Cupei, tot cu Rapid, un alt meci cu o atmosferă plăcută și cu o miză uriașă. A fost un meci bun, dar din păcate Rapidul ne-a învins.

Tot în perioada Craiova am prins și Campionatul European U21 disputat la București. Am făcut parte dintr-o generație foarte bună și am avut ocazia să joc împotriva unor viitori mari jucători ai lumii.

E.d.t.: Ai vreun regret legat de cariera de fotbalist?

E.T.: Că nu am jucat mai mult pentru Echipa Națională. Am făcut parte dintr-o generație foarte bună, cu o concurență acerbă pe post. Mă băteam cu Mutu pentru postul de titular, iar el la acel moment marca pe bandă rulantă în Seria A.

E.d.t.: Care este cel mai frumos moment trăit în tricoul Stelei?

E.T.: În Ghencea au fost mulți ani frumoși, mai ales că acolo am câștigat primele mele trofee. Cel mai aproape de suflet îmi e totuși Supercupa din 2001, cu Dinamo, disputată în fața a peste 50.000 de oameni, pe Lia Manoliu. Am câștigat cu 2-1, marcând ambele goluri ale Stelei. Golul victoriei a venit pe final, în min. 86. Eram atât de fericit încât am fugit direct la galerie și am sărit în peluză, ca mai apoi să aflu că cel care comenta întreba unde am dispărut că nu mai apăream în transmisiune. Mereu am jucat în Ghencea cu stadionul plin și asta te motiva fantastic. Am avut norocul ca în mai toată cariera să joc cu stadioanele pline.

E.d.t.: Care este cel mai amuzant moment pe care l-ai trăit ca jucător?

E.T.: În sezonul 1996/97, am avut meci cu Sportul în Bănie. Ne-au bătut cu 2-1 după un meci încins. Ne-au eliminat doi jucători și Mitriță a ajuns să fie portar. După final au urmat și mai multe incidente pe teren, dar și în afara stadionului, astfel că au urmat alte eliminări și sancțiuni. Peste 2 zile ne-a sunat președintele clubului să fim la 6 dimineața la stadion că avem autocar să mergem la București, la Comisia de Disciplină. Eram vreo 13-14 persoane în autocar, de parcă ne duceam la un meci în deplasare. Eram mai mulți în autocar, decât cei din lot care nu trebuiau sa să prezinte în fața Comisiei.

Vă mulțumim și vă așteptăm mâine pe site pentru că o să apară partea a 2-a a interviului cu Eugen Trică.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.