Cupa Ligii vine la Bistrița

Bistrițenii încep sezonul 1997/1998 cu o participare în Cupa UEFA Intertoto, participare ce avea să îi plaseze într-o grupă cu Montpellier Hérault Sport Club (FRA), FC Groningen (OLA), FK Cukaricki Stankom (SER) și Spartak Varna (BUL).


Primul meci al Gloriei s-a disputat acasă cu Montpellier (locul 10 în Ligue 1), înregistrându-se totodată o primă înfrângere a românilor. Vasile Oană a deschis scorul în min. 13, ca mai apoi dintr-un penalty în min. 52, Hervé Alicarte să aducă egalarea. Golul victoriei a fost marcat pe final, în min. 78, de algerianul Abdelkader Ferhaoui.
Următoarea partidă s-a disputat la Belgrad, în compania celor de la Čukarički Stankom (locul 6 în Prima Ligă Iugoslavă). Meciul începe din nou mai bine pentru băieții antrenați de Constantin Cârstea, care deschid scorul în min. 20 prin Gheorghe Cornea. Budimirovic (’39) și Vukic (’41) întorc scorul la 2-1 pentru sârbi. În min. 75 Victor Glăvan readuce speranțele Gloriei, dar Kisjuhas răpune Bistrița, cu un gol pe final (’85).
Al treilea meci este cu noroc pentru bistrițeni. Aceștia încurajați din tribune de proprii suporteri, reușesc să învingă cu 2-1 pe bulgarii de la Spartak Varna (locul 9 Prima Ligă Bulgară). Primul gol vine repede, în min. 7, Vasile Oană reușind să înscrie. Bărcăuan face 2-0 în min. 74, ca 5 minute mai târziu să vină și golul bulgarilor, marcat de M. Khristov.
În ultimul meci al grupei, Bistrița a dat piept cu cei de la FC Groningen (locul 10 în Eredivisie). Meciul s-a jucat pe Oosterparkstadion și deja în min. 25 era 3-0 pentru olandezi. Marcaseră Bombarda (‘9), Huizingh (’13) și Kooistra (’25). Vasile Oană, golgheterul Bistriței face 3-1 în min. 40, pentru ca în a doua repriză, olandezii să înfingă un ultim pumnal prin Magno (’72). Astfel Gloria părăsea competiția terminând pe locul 4.
În campionat, Bistrița termină din nou pe locul 11. Singura performanță notabilă din Divizia A a bistrițenilor fiind faptul că Vasile Oană a ieșit golgheterul competiției cu 21 de reușite, la egalitate cu Constantin Barbu de la FC Arges.
În sezonul următor, Gloria pare că este abonată la poziția a 11-a din clasament, terminând din nou pe această poziție. Ionel Ganea (Gloria/Rapid) iese golgheterul competiție cu 28 de goluri, 17 dintre acestea fiind marcate în turul campionatului, jucat pentru bistrițeni. În Cupă, Gloria se oprește în sferturi, unde este eliminată în dublă manșă de Steaua (1-1;1-2).
În sezonul 1999/2000 Gloria avea să scape de acest stigmat al locului 11 și s-a clasat pe locul 6. În Cupa României sunt eliminați prematur de Rapid, în schimb își adaugă în vitrină trofeul Cupei Ligii, competiție cu caracter mai mult amical, ce nu are legătură cu prezenta Cupa Ligii Adeplast. Gloria câștigă în semifinale, în prelungiri, împotriva Petrolului cu 2-1, meciul disputându-se la Bacău. Finala s-a jucat cu FCM Bacău, pe stadionul Cotroceni în fața a 200 de spectatori și l-a avut la centru pe Viorel Anghelinei. La sfârșitul timpului regulamentar scorul era 2-2 (Cristian Coroian ’32, Gheorghe Pitu ’81 / Cristian Axinte ’22, Dan Bolfa ’75), urmând apoi prelungirile și loviturile de departajare. Pentru Gloria au marcat din penalty: Răileanu, Lucian Sănmărtean și Liviu Zahariuc; iar pentru Bacău a înscris doar Florin Pavel.
Cele două formații au fost formate din:
(Gloria Bistrița) Emilian Dolha – Răileanu, Sergiu Ioan Viorel Costin, Viorel Blând, Alin Chibulcutean, Halița – Lucian Sănmărtean, Florin Dan, Cristian Coroian – Cristi Tudor, Dulcea Adrian; au mai jucat:Adrian Nalati, Dumitru, Liviu Zahariuc, Gheorghe Pitu.
(FCM Bacău) Florin Anton – Ștefan Apostol, Radu Ciobanu, Dan Bolfa, Marius Gireadă, Florin Ganea – Ovidiu Rotariu, Florin Pavel, Cristian Axinte – Ionică Serea, Aurelian Zlati; au mai jucat: Valentin Badoi, Dan Florin Croitoru și Cătălin Stamate.
Încheiem aici un nou episod din istoria Gloriei Bistrița.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.