Gloria și Era Intertoto

Începem săptămâna cu un nou episod dedicat Gloriei Bistrița și erei Intertoto.
Istoria sezoanelor trecute se repetă și în sezonul 2000/2001, iar bistrițenii au terminat pe 6, echipa fiind înscrisă pentru sezonul următor de UEFA Intertoto.


Gloria avea să joace tocmai în Pori, un orășel din vestul Finlandei cu FC Jazz (locul 5 în Veikkausliiga). Scorul a fost 1-0 pentru nordici, golul fiind marcat în min. 40 de bulgarul Strati Iliev. Returul de la Bistrița, are un desfășurător diferit. Băieții lui Constantin Cârstea deschid scorul prin Ion Ceaușu în min. 20, dar sunt egalați în min. 59 de Juntunen. Românii nu se dau bătuți și mai punctează o dată prin Vasile Popa (’77), acesta fiind și scorul final, insuficient însă pentru ca Gloria să se califice mai departe.
Nici în campionat bistrițenii nu excelează și termină pe poziția a 9-a, optând însă pentru un nou sezon în Intertoto.
În sezonul 2001/2002, drumul prin Europa al Gloriei, începe cu un meci la Bistrița, împotriva lui Union Luxembourg, pe care o învinge cu 2-0, grație golurilor lui Lucian Sănmărtean (’15) și Bârsan (’24). În Luxemburg bistrițenii scot un 0-0 și se califică mai departe.
În turul doi, Gloria dă peste K.S. Teuta Durres (ALB). Primul meci se dispută la Bistrița și e adjudecat categoric de Gloria, scor 3-0 (Cristian Coroian ‘6, pen. ’75 și Bârsan ’36). Returul de pe Qemal Stafa a fost al albanezilor aceștia câștigând prin golul lui Gentian Begeja din min. 48.
Turul următor avea să fie ultimul pentru Gloria, adversarul fiind unul cu nume, Lille (locul 5 în Ligue 1). Francezii vin în România din postura de favoriți, însă reușesc greu să doboare Gloria. În min. 63 Djezon Boutoille înfinge primul pumnal, ca mai apoi Philippe Brunel în min. 85 să închidă meciul în favoarea Les Dogues. Returul s-a disputat pe fostul stadion al francezilor, Stade Grimonprez-Jooris, iar meciul s-a terminat scurt, 1-0 pentru Lille, gol marcat de D’Amico (’50), Gloria părăsind astfel competiția.
În Divizia A, Gloria face un sezon excelent și termină pe locul 3, fiind cea mai bună clasare din istoria clubului. Cei din conducere decid să nu întrerupă seria de meciuri europene, astfel că înscriu din nou echipa în UEFA Intertoto.
Noul sezon european începe în Țara Galilor, împotriva unui adversar facil, Bangor City FC, meciul fiind câștigat cu 1-0 de Gloria, prin golul lui Cristian Coroian (’60).
În retur, bistrițenii demolează echipa galeză, scor 5-2. Golurile fiind marcate de Adrian Anca (’26), Lucian Sănmărtean (’56, ’85), Sergiu Mândrean (’64) și Sorin Bucuroaia (’90), iar pentru galezi Evans a reușit dubla (’19,pen ’90).
În turul doi, românii dau piept cu Brescia Calcio (locul 9 Seria A). Primul meci s-a jucat în Italia și a început în forță, în min. 4 Roberto Cortellini face 1-0 pentru Biancoazzurri, iar Valentin Velcea egalează în min. 10. Scorul final este decis târziu, din penalty, de către Simone Del Nero (’85). În retur, Gloria a deschis scorul în min. 60 prin Lucian Sânmărtean, iar Gloria era calificată mai departe. Din păcate, în min. 90 Raul Gonzalez egaleză și îi scoate pe bistrițeni din competiție.
În sezonul 2003/2004, Gloria termină pe 12 în Divizia A, la 5 puncte peste prima retrogradată, Ceahlăul. Gloria se înscrie însă din nou pentru următorul sezon de Intertoto.
În Cupă Gloria are un parcurs foarte bun, părăsind competiția în semifinale, după ce au eliminat Gaz Metan Mediaș, Electrica Constanța și Politehnica Timișoara. În semifinale dau de Oțelul care o elimină cu scorul general de 4-1 (0-1; 4-0).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *