Frumoșii Nebuni ai Giuleștiului

Continuăm seria de interviuri, iar astăzi stăm de vorbă cu ACS Rapid Frumoșii Nebuni ai Giuleștiului. Nu ne dorim să intrăm în disputele despre identitatea grupului, ci considerăm că expunerea tuturor opiniilor va duce la progres. De aceea, următorul interviu îl va avea protagonist pe un suporter de la FC Rapid.

Echipe de tradiție: Povestește-mi puțin despre cum a apărut acest grup de suporteri de la FNG (când și cum v-ați organizat).

Frumoșii Nebuni ai Giuleștiului: Grupul de suporteri, organizat, parte a mișcării ultras din România, care susține proiectul Rapid FNG, este t2 Rapid. ACS Rapid Frumoșii Nebuni ai Giuleștiului este proiectul, pe plan sportiv, inițiat de noi, membrii t2 Rapid și conceput pentru suporteri. Proiectul l-am început în 2017, după falimentul adevăratului Rapid, deoarece până atunci nu s-a pus problema de o echipă a suporterilor sau un alt ”Rapid”, după care sunt identificate alte proiecte. Rapid FNG a reprezentat un pas normal pentru noi ca suporteri activi în fenomenul fotbalistic și ca o alternativă pentru rapidiști. Am ajuns cu toții într-un moment în care trebuie să oferim ceva, înapoi, fotbalului, să ne protejam pasiunea și să demonstrăm că spiritul Rapidului poate rămâne nealterat, că poate renaște din munca suporterilor.

EDT: La fel ca în multe alte cazuri, există în prezent două (sau chiar trei) echipe care folosesc numele/identitatea Rapid. Cum percepi acest conflict și în ce măsură suporterii oferă identitate proiectului?

FNG: Trei: Rapid FNG (noi), AFC Rapid, Academia R. Nu e un conflict… Era normal să fie o astfel de conjunctură pentru că vorbim de Rapid, un fenomen social și, în paralel, de interesele unor oameni care se agață de fotbal în disperarea de a-și concretiza într-o formă sau alta aceste interese. Efectul toxic pe care îl au și l-au avut toți indivizii de acest gen, se vede fie la echipa națională, fie în organizarea internă a competițiilor, dar mai ales unde ne doare cel mai tare: la Rapid. Noi am încercat în perioada 2013-2016 să evitam o astfel de situație și am avut discuții separate cu oamenii din conducerile celor de la AFC și Academia R sau reprezentanți pentru proiecte care au dispărut, ori nici n-au mai răsărit măcar. Rezultatul, din păcate pentru efortul depus la momentul respectiv atât de noi, cât și de alți rapidiști care au renunțat pe o perioadă nedeterminată la această pasiune, este cel pe care îl putem vedea cu toții azi… Suporterii oferă identitate proiectului atât de mult cât își doresc proiectul respectiv, în măsura în care sunt dispuși să își consume resurse foarte importante precum: timp sau banii propri. Ar fi fost perfect ca Rapidul sa nu ajunga in situatia de a fi ”cântarit” astfel. Trebuia să fie un front comun al suporterilor, într-un moment 0 și să ne asumăm împreuna renașterea Rapidului în spiritul pe care l-am învățat. Ce s-a întamplat atunci e deja alt subiect, dar care a lăsat în spate o reacție și o continuare târzie a celor care s-au implicat în alte proiecte, refuzând orice mișcare viabilă de redresare pentru Rapid în perioada pe care am menționat-o. Din comoditate sau pentru ”combinații” uităm ce contează…     

EDT: Cum percepi tu nivelul de implicare a suporterilor bucureșteni în proiectul FNG?

FNG: Foarte bun prin aportul individual asociat modelului de organizare pe care îl avem, prin responsabilitatea asumată pe diverse zone cheie de acțiune, prin disciplină pentru că este destul timp consumat în afara rutinei zilnice și a vieții de familie. Determinarea individuală a dezvoltat nucleul, nu mai este un simplu anturaj care se strângea de drag la meciuri, acum creștem împreună și vrem să demonstrăm că putem revoluționa fotbalul local pe cont propriu. Timișorenii au ajuns departe și țin steagul sus, iar noi venim să demonstrăm că într-o lume normală, nu este o excepție de la regulă.

EDT: Consideri că este utilă branduirea clubului drept continuator al echipei de tradiție FC Rapid sau este necesar un rebranding fundamentat pe noul proiect?

FNG: Am adoptat un model de creștere organic, respectând istoria și valorile Rapidului. Conceptul de branding este util într-o piață de consum, ori fotbalul local, momentan, nu este și nu ne dorim acest lucru pentru Rapidul nostru. Rapidul este o stare de spirit, un stil de viață, face parte din viața noastră, o moștenire din tată-n fiu. Au fost făcute niște greșeli fundamentale, în schimb, pe care unii refuză să și le asume, iar noi nu vrem să ne complacem alături de ei. Sănătos, constructiv, ar fi să accepte lipsa de interes din trecut, referitor la schimbările societăților în administrarea cărora s-a aflat Rapidul în toți acești ani, să accepte că au închis ochii când nu era cazul și că nu au oferit suportul pe care alții l-am solicitat când ne-am dat seama, chiar dacă eram niște copii, că lucrurile nu merg bine. FC Rapid, societatea din întrebare, este unul dintre cazuri, iar pentru mulți dintre noi nu reprezintă puntea de trecere spre mai bine ci, mai degrabă, un studiu de caz despre un faliment premeditat. Și dacă tot vorbim, cel putin teoretic, de rebranding, acesta nu se poate face după FC Rapid deoarece nu deține nimic notabil din istoria Rapidului. 

EDT: Consideri utilă implicarea autorităților locale? (atât în infrastructura sportivă, fotbalul juvenil sau fotbalul senior profesionist)

FNG: Autoritățile locale pot face foarte multe în beneficiul sportului, însă la baza piramidei, nu la nivelul unde nu are expertiza necesara. Autoritățile trebuie să sprijine comunitatea locala, să ofere un cadru pentru dezvoltare, deschis și transparent pentru cetățeni și investitori. Privind realitatea, însă, discutăm utopic acum despre implicarea autorităților, rezultatul fiind 0 după 30 de ani de la Revoluție. Tot ce s-a schimbat a fost din inerție și sunt șanse minime ca din punct de vedere legal sa fie corect și sustenabil pe termen lung.

EDT: Este promovarea succesivă un obiectiv obligatoriu pentru viitorul apropiat?

FNG: Ne setăm obiectivele în funcție de un program bine stabilit, intern, votat de membri. Dacă avem tot ce este nevoie ca să promovam atunci, da, este stabilit ca obiectiv. Momentan suntem concentrați în a construi ceva sustenabil, care să dea rezultate în forma de organizare pe care am ales-o. Nu suntem suporteri de cupe și flori, fapt susținut prin mesajele și coregrafiile pe care le-am făcut noi când activam ca grupuri ultras reprezentând Rapidul, și nici nu vom recurge la un compromis care să pateze istoria Rapidului. Mai important ca orice formă de renaștere sau rebranding este să lăsăm în urma noastră Rapidul așa cum a pornit și cum a existat aproape 100 ani printre probleme și vremuri grele.

EDT: Unde vezi FNG peste 5 ani?

FNG: Chiar dacă nu ne plac întrebarile șablon, aceasta e una buna. Sunt momente memorabile pe care le trăim acum, urmează prima promovare, un drum plin de încercări, multe variabile legate în general de fotbal și societate de care și noi depindem, însă nu le putem influența, plus că ne maturizam, apar generații noi din spate. Ne dorim ca peste 5 ani Rapid Frumoșii Nebuni ai Giuleștiului să cunoască pe plan intern și extern măcar aceeași notorietate pe care o are t2 Rapid. Mai departe de acest pas lucrurile vor veni de la sine.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.