Dinamo, joacă din adâncul inimii!

La Gioale și Echipe de Tradiție stau de vorbă astăzi cu un câine din Peluza Cătălin Hîldan, în cadrul proiectului “De vorbă cu suporterii”. Am discutat despre situația actuală a clubului, cât și despre pasiunea pentru Dinamo.

Echipe de Tradiție: Povestește-mi puțin despre cum a apărut acest grup de suporteri de la Dinamo (scurt istoric, cum v-ați organizat, ce piedici ați întâmpinat).

Un dinamovist: Fiind membru independent al Peluzei Cătălin Hîldan, o să mă refer la întreaga peluză, a cărei istorie începe practic în 1996, când ia ființă Nuova Guardia. Ulterior, au apărut și au dispărut și alte grupuri. Povestea noastră, la fel ca a tuturor marilor peluze din țară, e destul de zbuciumată și organizarea a fost mereu o enigmă, având în vedere că multe grupări s-au mutat când la Sud, când înapoi în Nord. Aș putea spune că majoritatea piedicilor au apărut la nivel intern, dar nici conducerea clubului ori Jandarmeria nu a stat cu mâinile în sân când a venit vorba de întins curse și băgat pumnul în gură. Totuși, dacă acum nu suntem unde am vrea să fim e, mai ales, din cauza orgoliilor. Dar nu e nimic ieșit din comun. În opinia mea, orgoliul e cumva epicentrul ultraseriei, dincolo de pasiunea pentru un club sau altul.

EDT: La fel ca în multe alte cazuri, există în prezent două echipe care folosesc numele de Dinamo. Cum percepi acest conflict și în ce măsură suporterii oferă identitate proiectului?

Un dinamovist: Ce se întâmplă la Dinamo seamănă cu un joc video pe care nu ai cum să-l termini, oricâte misiuni ai rezolva. Rezolvi o problemă și apare alta. Nu se știe cine ce deține, al cui e stadionul, de ce nu se poate face unul nou, de ce nici măcar o hotărâre de Guvern nu poate rezolva lucrurile și așa mai departe. Pare-se că domnul Nicolae Badea deține elementele de identitate, pentru care i-a cedat lui Ionuț Negoiță dreptul de folosință. Rămâne un mister în ce măsură înțelegerea prezintă credibilitate și asigură stabilitate echipei pe care noi am susținut-o mereu și pe care continuăm să o susținem, dar la câtă moralitate există în fotbalul nostru, nu ar fi de mirare să ne trezim cu un FCDB, peste noapte. Totuși, în opinia mea (și subliniez că doar în opinia mea), modul în care anumiți oameni decid să gestioneze niște elemente care nu ar trebui să se afle sub controlul lor, și aici mă refer la emblemă, denumire și tot ce ține de marcă, nu ar trebui să influențeze atitudinea suporterilor. Cu certitudine că suporterii decid identitatea unui proiect, nu niște hotărâri judecătorești. Vorbim, totuși, despre pasiune, despre ani întregi dedicați susținerii unei echipe, iar toate acestea nu pot fi resetate sau șterse cu buretele pentru că se hotărăște Badea să facă alt Dinamo și să-l anuleze pe ăsta alături de care am crescut și pentru care am suferit și sufăr.

EDT: Cum percepi tu nivelul de implicare a suporterilor bucureșteni în proiectul FC Dinamo (comparație între sezoanele trecute și sezonul în curs)?

Un dinamovist: Cu certitudine că e mult loc de mai bine, mai ales dacă ne referim la suporterii din București. Mulți au găsit alte ocupații și s-au îndepărtat de fotbal, unii sunt sătui de lipsa de satisfacții, iar alții preferă să se implice din fotoliu. Sunt momente foarte bune, momente în care se trezește în noi orgoliul câinesc, dar cred că am putea face mai multe. Față de sezoanele precedente, nu pot spune că s-au schimbat multe lucruri în ediția curentă. Dușmanii rămân aceiași – orgoliul și comoditatea.

EDT: Numeroase echipe deplâng slaba implicare a oamenilor din oraș în proiecte fotbalistice locale. Cum crezi că se explică acest fapt și în ce mod vă propuneți să atrageți suporterii de rând/cetățenii să vină alături de Dinamo

Un dinamovist: Că ne convine sau nu, implicarea câinilor bucureșteni în viața clubului depinde foarte mult de atmosfera din jurul echipei. Nu neapărat de performanțe, pentru că am avut sezoane în care ne-am luptat la titlu, dar oamenii nu se înghesuiau deloc să vină la meci, și sezoane slabe în care era coada la bilete până în stradă. Oamenii vor să vadă că există interes pentru binele clubului, chiar dacă rezultatele nu sunt neapărat pozitive. Și, din păcate, asta nu depinde de noi, ci de oamenii care au putere de decizie. Tot ce putem face este să mobilizăm lumea online, să ne mobilizăm prietenii dinamoviști și să fim prezenți atât de mult pe cât putem la meciuri. Puterea exemplului.

EDT: Consideri că este utilă branduirea clubului drept unul de de tradiție sau este necesar un rebranding?

Un dinamovist: Având în vedere că prezentul nu ne oferă prea multe motive de mândrie, când vine vorba de imaginea clubului, cu siguranță că tradiția este un element care ne ajută să rămânem în viață și să avem speranța că lucrurile se vor îmbunătăți. Dinamo reprezintă un club care, cu bune și cu rele, a adus multor români satisfacții imense, ceea ce ne ajută să nu dispărem vreodată din atenția publică.

EDT: Consideri utilă implicarea autorităților locale?

Un dinamovist: Din punctul meu de vedere, autoritățile locale ar trebui să se implice în problema referitoare la identitatea cluburilor. Elementele ce țin de marcă nu ar trebui să poată fi controlate de un om sau o societate comercială, ci ar trebui să se afle întotdeauna în mâna comunității, prin intermediul primăriilor. Cum se întâmplă în Germania. Astfel, nu ar mai dispărea brandurile de tradiție. Referitor la implicarea financiară, subiectul este dificil de discutat, pentru că nu prea ai cum să determini în ce măsură fotbalul este atât de important încât să merite fonduri din partea comunității. În tot cazul, cred că ar trebui să existe o coerență la nivel național, indiferent de direcția în care s-ar merge.

EDT: Este titlul un obiectiv obligatoriu în viitorul apropiat?

Un dinamovist: Se fac deja 12 ani de la ultimul titlu și aș zice că n-avem voie să permitem ca cei 12 să se transfome în 15. Dar instabilitatea administrativă și lipsa unei strategii clare ne pot duce și acolo. Totuși, îmi pun speranțele în Mircea Rednic și sper că vom câștiga un campionat în următoarele două sezoane.

EDT: Unde vezi Dinamo peste 5 ani?

Un dinamovist: Greu de spus. O văd pe Dinamo în viață, ceea ce e foarte important, în contextul actual.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.