Cu zâmbetu’ pe buze și mingea la picior

This image has an empty alt attribute; its file name is 51411432_331680867436076_4352737148751839232_n.jpg
Photo: Colectivul Progresul Spartac

Așa cum v-am promis, colaborarea cu cei de la “La Gioale” o să se materializeze în interviuri cu suporterii echipelor de fotbal din România. Primul intervievat este Teo, suporter al celor de la Progresul Spartac. Enjoy!

Echipe de Tradiție: Povestește-mi puțin despre cum a apărut acest grup de suporteri de la Progresul.

Teo: Unii dintre noi veneam demult pe stadion, dar ideea de grup organizat a apărut abia în noiembrie 2003. Ne-am ales numele Fans, legându-ne de un banner care exista deja. Probabil impulsul de a face acest pas a venit din vorba „Cu FC Naţional/Progresul nu ţine nimeni” pe care o auzeam de la orice om interesat de fotbal. Ca în orice domeniu, când apari în peisaj sau când încerci să avansezi, întâmpini opoziţia multor persoane, în cazul nostru aceste persoane fiind: suporterii mai vechi, suporterii aciuaţi ocazional prin galerie care cereau bani şi chiar conducerea clubului.

EDT: La fel ca în multe alte cazuri, există în prezent două (sau chiar trei) echipe care folosesc numele Progresul. Cum percepi acest conflict și în ce măsură suporterii oferă identitate proiectului?

Teo: E trist că s-a ajuns să existe trei Progresuri, cu bălăcăreala de rigoare pe toate canalele posibile. Din păcate, aceste lucruri se întâmplă din cauza faptului că noi oamenii în general, şi românii în particular, nu ştim să-l respectăm pe cel de lângă noi, să-i recunoaştem valoarea (dacă o are), nu ştim să renunţăm la unele din vanităţile noastre de dragul binelui comunităţii din care facem parte. Problema e la nivel individual şi se răsfrânge în grupuri/comunităţi mai mari. Probabil trebuie să mai treacă nişte decenii până când să se vadă ceva evoluţie a omului de rând în sensul coeziunii sociale.

EDT: Cum percepi tu nivelul de implicare a suporterilor bucureșteni în proiectul Progresul Spartac?

Teo: Noi nu avem tradiţia de susţinere în masă a echipei, precum cele trei mari echipe din Bucureşti. Suntem puţini de când ne ştim, dar sezonul în curs ne-a adus un plus din punct de vedere numeric. Mai avem încă multă muncă de convingere/ publicitate/ branding pentru a atrage şi alţi oameni alături de Progresul Spartac. Nivelul de implicare al celor care fac parte acum din grupul nostru de suporteri activi îl consider decent.

EDT: Numeroase echipe deplâng slaba implicare a oamenilor din oraș în proiecte fotbalistice locale. Cum crezi că se explică acest fapt și în ce mod vă propuneți să atrageți suporterii de rând/ cetățenii să vină alături de Progresul?

Teo: Cumva şi noi ne dorim să fim o echipă locală a cartierului Giurgiului/Luică/Ferentari. Pe lângă fanii noştri vechi, pe care îi avem de pe vremea când jucam în Cotroceni, ne dorim să atragem lumea din cartierul în care ne-am relocat după evacuarea din Cotroceni (2009) şi exilul pe n-şpe stadioane (2009-2016). Pentru asta ne trebuie în primul rând să jucăm meciurile acasă la noi pe stadion (nu pe alte stadioane închiriate) timp de minimum 5 ani, pentru ca locuitorii zonei să ne perceapă ca reprezentativi pentru cartier. În al doilea rând, e nevoie ca echipa să joace un fotbal plăcut spectatorilor de rând, pentru că altfel nu îi putem atrage. În al treilea rând ne trebuie promovare în cartier prin afişe, flyere, băgat lumea în seamă, ţintire pe facebook, lucruri pe care le facem deja.

EDT: Consideri că este utilă branduirea clubului drept continuator al echipei de tradiție FC Național sau este necesar un rebranding fundamentat pe noul proiect?

T: Noi le-am făcut pe ambele. Am păstrat pe stemă frunza de platan şi culorile bleu-albastru, dar susţinem din capul locului să suntem o echipă nouă. Lumea progresistă, lumea fotbalistică şi lumea din România în general e supra-saturată de certuri şi conflicte, şi nu vrem să mai continuăm pe acest drum. Încă de pe prima pagină a site-ului oficial găseşti un articol în care se explică faptul că suntem altă echipă, dar suntem progresişti. Toate lucrurile care se fac la noi la club sunt făcute în linia bunului simţ, şi cine este de acord cu asta este invitat să ni se alăture. Ca fapt divers, stema clubului este desenată de noi, de suporteri, şi relaţia pe care o avem cu oamenii de decizie din club este foarte ok.

EDT: Consideri utilă implicarea autorităților locale?

Teo: Nu. Autorităţile nu au ce căuta în campionatele profesioniste (ligile 1, 2, 3). Echipele ar trebui să aparţină 100% unuia sau mai multor privaţi. Este lipsă de fair-play ca statul să concureze cu un privat. În viziunea mea, normalitatea e când autorităţile locale se implică în sport sub forma construirii de terenuri pentru copii şi pentru locuitorii din zonă, apoi închirierea lor la preţuri modice astfel încât statul să-şi recupereze banii într-un termen de 5-10-15 ani.

EDT: Este promovarea un obiectiv obligatoriu pentru viitorul apropiat?

Teo: Clubul nostru îşi propune promovarea în liga a 2-a în următorii 5 ani. Avem multe grupe de juniori, cred că în jur de 10. Având în vedere că obiectivul sportiv este de a creşte jucători pentru a ne alimenta singuri echipa mare, având în vedere că antrenorii ştiu să-şi facă meseria, având în vedere că avem linişte din punct de vedere financiar pentru nivelul la care ne aflăm, promovarea undeva în următorii 5 ani mi se pare doar o consecinţă firească a celor spuse anterior.

EDT: Unde vezi Progresul Spartac peste 5 ani?

Teo: Îl văd în Liga a 2-a, jucând acasă la noi pe stadionul din Intrarea Vrabiei a cărui capacitate se măreşte prin lucrări ce se desfăşoară chiar acum, jucând în compania unor nume cunoscute ale fotbalului românesc, scăpaţi fiind de răul pe care îl fac acum televiziunile prin faptul că programează meciurile haotic în zile lucrătoare. Ne dorim să jucăm în Liga a 2-a acasă şi în deplasare în zilele de sâmbătă sau duminică la ore rezonabile. Cred că ăsta ar putea fi un obiectiv comun pentru toţi preşedinţii de club din România, şi pentru toţi reprezentanţii suporterilor. Partea optimistă din mine vede un protest masiv la adresa televiziunilor, şi o revenire la normalitate (meciuri puse sâmbăta sau duminica numai între orele 13-20) cât mai repede posibil, aşa cum se întâmplă deja în Germania.

de Rareș Mușătoiu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.