Ce repede trec anii…

Dumitru Antonescu
n. 25 martie 1945 – d. 25 aprilie 2016

Astăzi, 25 aprilie, presupun că se va vorbi, măcar în treacăt, tangenţial, despre Dumitru ANTONESCU. Că în martie n-am auzit nimic, nici pe 18, nici pe 25. Din păcate, la trecut, dar nu asta este neapărat trist. Până la urmă, viaţa e o călătorie, mai scurtă sau mai lungă, către moarte.

Trist este că asemenea fotbalişti reprezintă o specie pe cale de dispariţie. Ba, în contextul actual, în care valorile s-au modificat, aş îndrăzni să spun că nici nu se vor mai naşte vreodată. Fotbalişti care să evolueze întreaga carieră pentru un singur club şi care, chiar şi după ce agaţă ghetele în cui, rămân tot în cadrul acestuia. Fotbalişti care să renunţe la salarii, pentru a rămâne să joace la echipa de suflet, care traversează o criză. Fotbalişti care să fie parte integrantă din brandul şi istoria unei echipe. Embleme vii. Probabil pot fi invocate multe exemple: Maldini, Di Canio, Totti, Lucarelli, n-aş continua, oricum aş uita pe cineva.

E ciudat să scriu despre dânsul. Nu l-am văzut jucând, nu m-a antrenat (în singura zi în care am făcut fotbal), nu l-am văzut în carne şi oase de mai mult de câteva ori. Ştiu doar ce-am citit, ce mi s-a povestit, ce i-am auzit pe alţii spunând despre el. Dar, chiar şi aşa, nu sunt orb, să nu-mi dau seama ce a reprezentat Dumitru Antonescu pentru istoria Farului. Şi cred şi eu, ca alţii, că ar merita din plin ca numele său să fie trecut cu litere uriaşe pe un stadion din Constanţa. Nu pe bătrânul “Farul” – pentru că orice ar scrie în acte, eu tot “Farul” îi spun, ci – poate, peste ani şi ani de proiecte, studii de fezabilitate, licitaţii, întârzieri, schimbări de executanţi – pe unul complet nou! Unul care să facă cinste şi numelui şi oraşului.

Ce repede trec anii…

One thought on “Ce repede trec anii…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.